ADMITERE UNIVERSITATE 2018: Câte locuri la buget sunt la Timişoara

Universitatea de Vest din Timișoara anunță absolvenții de liceu că luni, 2 iulie, dă startul sesiunii de vară a admiterii 2018. UVT scoate la concurs 2072 locuri la buget și 4199 în regim cu taxă, pentru cele 77 de specializări de licență.
Filip Stan
28 iun. 2018, 12:51
ADMITERE UNIVERSITATE 2018: Câte locuri la buget sunt la Timişoara

ADMITERE UNIVERSITATE 2018. Un nou an academic, o nouă abordare. Mai directă, mai curajoasă, mai nonconformistă. Universitatea de Vest din Timișoara dorește să se apropie și mai mult de viitorii ei studenți, vorbindu-le pe limba lor: simplu, concis și încurajator. 

Astfel, pentru a păstra o legătură cât mai apropiată cu tinerii, cu noua generație, UVT adoptă sloganul „Become Your Best!”. Punctul central al întregii activități a UVT este studentul și dezvoltarea lui individuală, păstrând nealterate calitățile și dorințele sale. UVT dorește să transmită faptul că are încredere în potențialul tinerilor și că le oferă acestora întregul suport pentru a deveni cei mai buni 

„UVT oferă competențe care trec dincolo de acumulările din sala de curs și din activitatea de practică, formând caractere, nu doar specialiști într-un domeniu sau altul. Mai mult, studenții noștri pot opta pentru cursuri din cadrul altor facultăți. În acest fel, le oferim mai multe șanse de dezvoltare, pentru a face față rigorilor pieței muncii. Mesajul pe care-l transmitem absolvenților de liceu este să devină cea mai bună variantă a lor, .  Am plecat de la ideea de devenire, de transformare a studentului în cadrul universității noastre, astfel încât la finalul studiilor să poată deveni cea mai bună variantă a sa”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea. 

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare instituție de învățământ superior din vestul țării, cu peste 15.000 de studenți, în 11 facultăți: 

Facultatea de Arte și Design

Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Facultatea de Drept

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Facultatea de Fizică

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Facultatea de Matematică și Informatică

Facultatea de Muzică și Teatru

Facultatea de Sociologie și Psihologie

Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării 

Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara este programată pentru perioada 2 iulie-29 iulie 2018, după un calendar care diferă de la o facultate la alta. Pentru a afla perioada exactă admitere, în funcție de facultatea pentru care se optează, candidații sunt rugați să se informeze pe pagina de internet https://www.uvt.ro/ro/admitere/2018/licenta/. De asemenea, tinerii interesați pot afla mai multe pe grupul de Facebook creat special în acest sens: Universitatea de Vest din Timisoara – Info Admitere 

Cazare gratuită în Timișoara pentru cei care se înscriu la UVT 

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2018 vor putea solicita alocarea unui loc gratuit de cazare pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe toată perioada admiterii la ciclul licență, în sesiunea iulie 2018. În acest sens, cei interesați vor depune o cerere în momentul înscrierii la facultate.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum a ajuns stadionul de fotbal din Bolintin-Deal să aibă un gazon mai scump decât cel de pe Arena Națională. Contractul, câștigat de apropiați ai fostului șef Unifarm
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Semnele care îți arată că o bancnotă este falsă. Cum o verifici în câteva secunde
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Prunea, revoltat de cât i-a venit factura la gaze: ”Mi-a stricat ziua, mă doare ficatul!”
MediaFlux
Trump trimite mii de soldaţi în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA negociază cu Iranul pentru a pune capăt războiului! Plan în 15 puncte pentru a opri conflictul
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj