Parchetul general, avertisment dur privind modificările Codului penal, inclusiv redefinirea abuzului în serviciu

Textul final al articolului privind abuzul în serviciu restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate a infracţiunii şi o categorie largă de funcţionari va fi exceptată de la răspunderea penală, în condiţiile în care aceştia şi-ar încălca atribuţiile reglementate de lege, consecinţa imediată fiind adoptarea unor soluţii de clasare în dosarele aflate în cursul urmăririi penale şi de achitare în cauzele în care s-a dispus trimiterea în judecată. De asemenea, reducerea limitelor pedepselor va însemna reducerea termenului privind prescripţia răspunderii penale, ceea ce va duce la încetarea procesului penal în multe dosare, mai spune Parchetul General, scrie news.ro.
Romania TV
03 iul. 2018, 14:56
Parchetul general, avertisment dur privind modificările Codului penal, inclusiv redefinirea abuzului în serviciu

Ministerul Public a anunţat marţi că a finalizat o analiză privind impactul modificărilor legislative ale Codului penal care vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu, din perspectiva încălcării obligaţiei statului de a asigura, prin politica sa penală, o protecţie efectivă a cetăţeanului în faţa faptelor de natură ilicită care îi aduc atingere drepturilor sau intereselor sale legitime

În ceea ce priveşte incriminarea propusă pentru abuzul în serviciu, analiza a evidenţiat că textul final restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate al infracţiunii, fiind încălcate dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la data de 31 octombrie 2003. Totodată, forma propusă pentru modificarea articolului 297 din Codul penal (abuzul în serviciu) excede aspectelor analizate de Curtea Constituţională, care nu a pus în discuţie limitarea sferei de aplicabilitate a infracţiunii.

„Ca urmare a restrângerii sferei subiectului activ al intracţiunii de abuz în serviciu, o categorie largă de funcţionari va fi exceptată de la răspunderea penală în condiţiile în care aceştia şi-ar încălca atribuţiile reglementate în mod expres prin lege, consecinţa imediată fiind adoptarea unor soluţii de clasare în cauzele aflate în cursul urmăririi penale şi de achitare în cauzele în care s-a dispus trimiterea în judecată. De asemenea, reducerea limitelor pedepselor va opera asupra reducerii termenului privind prescripţia răspunderii penale, ceea ce va conduce la încetarea procesului penal în multe dosare. Totodată, restrângerea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit doar la soţ, părinţi, fraţi şi afini până la gradul II, legalizează practic celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcţionarului public săvârşite cu scopul de a obţine un folos material necuvenit pentru alte rude apropiate sau alte persoane”, spune Parchetul General.

Instituţia precizează că în perioada 2014-2017 Parchetul General a trimis în judecată 2.099 de persoane, prejudiciile cauzate prin faptele comise de către acestea fiind de 4.017.356.809 de lei.

În ceea ce priveşte abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, Parchetul General spune că aceasta nu se justifică din perspectiva dispoziţiilor Curţii Constituţionale, lăsând în afara sferei incriminării penale faptele ilicite săvârşite din culpă care aduc atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În perioada 2014-2017, au fost trimise în judecată de către Parchetul General, pentru neglijenţă în serviciu, 233 de persoane, iar prejudiciul creat a fost de 5.381.726 de lei.

„Ca urmare a analizei codurilor penale ale mai multor state membre ale Uniunii Europene, a rezultat că multe dintre acestea conţin incriminări generice ale faptei de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu. Statele care nu au în legislaţia lor penală astfel de incriminări, cu caracter generic, au în schimb o pluralitate de alte infracţiuni, care, în dreptul penal românesc ar fi calificate ca abuz în serviciu”, adaugă Parchetul General.

Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat, marţi, cu 74 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă şi nouă abţineri, proiectul de lege privind modificarea Codului penal. Proiectul a fost adoptat după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Dezvăluiri. Cine l-a influențat, de fapt, pe Valentin Ceaușescu să scoată Steaua de pe teren din finala Cupei României cu Dinamo, din 1988
Capital.ro
Limită pentru numerar. UE stabilește pragul. Cash-ul va fi monitorizat din 2027 în toate statele membre
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Epstein îi scria medicului abuzator al gimnastelor SUA despre „dragostea” lui Trump pentru fetele tinere: „Îi plăcea să pună mâna”
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Loți Boloni a numit cei doi supercampioni care au schimbat sportul românesc. ”Nu Gică Hagi!”
MediaFlux
Cu cât cresc impozitele locale și taxa pe parcare în București. A fost luată decizia finală pentru anul 2026
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend