PNL, USR şi PMP au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal

PNL, USR şi PMP au anunţat că au depus joi o sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la modificările făcute la Codul penal, spunând că au fost atacate peste 30 de articole modificate.
Romania TV
05 iul. 2018, 12:27
PNL, USR şi PMP au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal

„Sesizarea pe care o adresăm Curţii Constituţionale va fi înregistrată astăzi (joi – n.r.). Sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii PNL, USR şi PMP”, a anunţat deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia specială de modificare a legilor justiţiei.
 
Cupşa a mai spus că au fost atacate la CCR peste 30 de articole, dar şi proiectul de lege în integralitate, criticând modificarea articolului 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu şi abrogarea articolului 298 privind neglijenţa în serviciu.

Citeşte şi:  Dragnea, despre anunţul lui Iohannis privind atacarea Codului Penal: Trebuie să stea la rând, am înţeles că atacă şi cei din opoziţie

„CCR va primi astăzi (joi – n.r.) foarte multe motive şi argumente pe care le va putea accepta astfel încât să rezolve aceste pericole pentru justiţie, pentru lupta împotriva corupţiei şi pentru statul de drept în general”, a adăugat deputatul USR Stelian Ion, scrie News.ro.
 
De asemenea, deputatul PMP Ionuţ Simionca a afirmat că nu susţine modificările legislaţiei penale, afirmând că „românii aşteaptă de la noi să dăm legi drepte pentru cetăţeni, nu legi speciale pentru lideri politici”.
 
Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Legea a fost adoptată cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi „împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile.

Marţi, proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă şi nouă abţineri, după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua.

Comisia Iordache a adoptat luni modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat. Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Editorial din tribună după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare: „Campioana și-a început marșul către primul loc”
Capital.ro
Ce să alegi între dobânda fixă și cea variabilă. Detaliul care poate schimba rata lunară
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte