Eduard Hellvig: Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, că nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România.
Filip Stan
24 aug. 2018, 17:01
Eduard Hellvig: Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România

Directorul SRI a spus că instituţia îşi poate îndeplini atribuţiile conform legii şi fără aceste protocoale. Hellvig a subliniat că personal nu are ce să-şi reproşeze.

Declaraţia integrală a şefului SRI

”De peste un an şi jumătate, în spaţiul public se discută despre protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului.

În această perioadă, au existat mai multe ieşiri publice – dinspre SRI – prin declaraţii de presă, comunicate sau interviuri, în care am încercat să explicăm care este situaţia referitoare la acest subiect. Cred însă că este necesar să fac cateva precizări, pentru că nu avem nimic de ascuns!

Va reamintesc, că în februarie anul trecut, am denunţat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut.

Ce sunt aceste protocoale? Aşa cum am explicat şi la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituţia dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale?

Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii – dar acesta a fost instrumentul tradiţional şi acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege.

Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituţii. Şi am hotărât denunţarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT.

Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunţare a protocoalelor cu parchetele şi instituţiile din justiţie.

Nu mai există în vigoare nici un protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România.

Referitor la cele două protocoale aflate în discuţie. Ambele au fost semnate in decembrie 2016. Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nici o formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului. Toate aceste lucruri le-am adus la cunoştinţă Comisiei de control a SRI.

De asemenea, şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are atribuţii de verificare a modalităţii de punere în executare a acestui protocol, a fost notificată cu privire la existenţa sa.

Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracţiunile privind securitatea naţională (prevăzute în titlul 10 din Codul de Procedura Penală) şi infracţiunile de terorism.

Ca să fim foarte clari, acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare şi funcţionare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială – sper că prin aceste precizări am lămurit această discuţie din spaţiul public.

De ce l-am semnat? Pentru ca OUG 6/2016 ne-a impus să semnăm protocoale cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor noastre.

De ce l-am denunţat? Cum v-am spus mai devreme, auditul intern ne-a arătat că putem să ne exercităm atribuţiile, în baza legii şi fără aceste protocoale, asigurând securitatea naţională a României.

Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparenţă şi de normalitate pe care eu l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru.

Vreau să vă asigur că demersul meu de denunţare a tuturor protocoalelor la care s-a făcut referire în spaţiul public vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie.

În încheiere, aş vrea să vă spun trei lucruri:

Înţeleg că în spaţiul public se vehiculează că aş fi semnat ceva ilegal.
Sper că explicaţiile de astăzi au fost suficient de clare pentru orice om de bună credinţă.

Trebuie să fii total rupt de realitate să mă acuzi pe mine că am ceva de ascuns în legătură cu aceste protocoale, în condiţiile în care, de cînd sunt director, am ordonat auditul cu privire la existenţa protocoalelor înainte ca subiectul să fie temă publică, am denunţat protocoalele care aveau legătură cu înfăptuirea justiţiei în România şi am început procesul de desecretizare a acestora.

S-a prezumat în spaţiul public, că acest protocol semnat de mine ar fi un abuz al SRI. Eu personal înţeleg foarte bine ce înseamnă abuzul statului împotriva cetăţenilor şi sunt determinat să lupt până în ultima zi împotriva tuturor abuzurilor, indiferent de cine le face.

Vă mulţumesc!”

Citeşte şi:  Iohannis, despre protocolul secret semnat de Augustin Lazăr şi Eduard Helvig: Am toată încrederea în aceşti doi oameni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la protocolul secret încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi care a fost semnat de către procurorul general, Augustin Lazăr, şi şeful SRI, Eduard Helvig, că are ”toată încrederea” în cei doi şi nu consideră că au semnat ceva ilegal. ”Nu mă aştept la niciun fel de surpriză”, a spus Iohannis.

”Având în vedere că este un protocol semnat de procurorul general Augustin Lazăr şi de domnul Helvig trebuie să vă spun că eu am toată încrederea în aceşti doi oameni şi nu cred că au semnat ceva ilegal”, a spus IOhannis.

Acesta a precizat că ”explicaţii foarte, foarte detaliate vor da juriştii”. ”Eu nu mă aştept la niciun fel de surpriză”, a mai spus şeful statului, scrie News.ro.

Citeşte şi:  Liviu Dragnea: Cer Comisiei SRI să ancheteze eventualele fapte ilegale săvârşite de SRI. Inspecţia Judiciară să facă anchetă la Parchet

Un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016 a fost publicat, joi seară, de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook.

Documentul secret, care prevede cooperarea între cele două instituţii ”pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, este semnat de către Augustin Lazăr şi Eduard Helvig.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că protocolul a fost denunţat, el neproducând efecte.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că a fost convins de faptul că protocoalele ilegale dintre SRI şi instituţiile de forţă au încetat să mai existe, dar presa a dezvăluit joi alte asemenea protocoale, iar SRI, „încolţit de evidenţa lor, le-a recunoscut”.

Dragnea spune că acestea prezintă “aceleaşi portiţe” prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală şi critică faptul că, întrebat dacă mai există asemenea protocoale, procurorul general Augustin Lazăr a negat.

Liderul PSD susţine că ne confruntăm cu o situaţie de neconstituţionalitate şi solicită Comisiei SRI să înceapă urgent o anchetă, iar Inspecţia Judiciară să se autosesizeze în acest caz.

 

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Predicțiile românului care a împlinit 100 de ani: cine câștigă titlul în SuperLiga? „Sunt iuți!”
Capital.ro
Taxe și impozite în 2026. Obligații de plată mărite sau complet noi în marile orașe din România. Cât achiți pentru casă și mașină
Playtech.ro
'Preţ scump', greşeala de limbă pe care mulţi români o fac. Care este forma corectă
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB a primit o ofertă interesantă, dar s-a speriat de Kalașnikovuri: ”Ajung în sicriu acasă!”
MediaFlux
Superstiții de Revelion. De ce este bine să nu te prindă Anul Nou fără bani în buzunar
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend