Eugen Teodorovici: Rectificarea bugetară va fi discutată şi adoptată miercuri, în şedinţa de Guvern

Rectificarea bugetară va fi discutată şi adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Romania TV
04 sept. 2018, 09:32
Eugen Teodorovici: Rectificarea bugetară va fi discutată şi adoptată miercuri, în şedinţa de Guvern

„Mâine este programată o şedinţă de Guvern, cred că la ora 13:00, dacă nu înşel, în cadrul căreia vom discuta şi vom adopta rectificarea bugetară”, a spus Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

El a subliniat că sunt mai multe modificări intervenite faţă de proiectul publicat pe site-ul ministerului pe 6 august, fiind alocate sume importante pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Acel document, fiind unul indicativ, sunt mai multe modificări intervenite de la punctul în care am postat pe site prima variantă a rectificării. Atunci era un document indicativ, de atunci au mai fost discuţii cu mai multe instituţii publice, s-au alocat sume importante pentru Ministerul Dezvoltării pentru investiţii la nivel local. Am spus foarte clar că la Ministerul Finanţelor nu o să găsească uşi închis atunci când cineva doreşte bani de investiţii”, a precizat ministrul.

El mai spus că au fost prevăzute venituri în plus la buget „din asumarea” Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală că până la finalul acestui an îşi va respecta „până la leu” planul pe 2018.

„Acolo, în prima parte a anului, a fost o execuţie pe anumite zone mai mică decât cea planificată. Per total, planul a fost depăşit, dar am insistat foarte mult ca ANAF să îşi respecte obligaţiile, în special pe partea de TVA, accize, taxe vamale. Pe zona de transfer de contribuţii a fost un plus mai mare decât ne-am aşteptat pe acest an şi de acolo vine şi depăşirea de planului la şapte luni”, a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a reiterat că rectificarea nu este condiţionată de un aviz pozitiv din partea CSAT.

„La CSAT deciziile se iau pe bază de consens, dar în final, momentul rectificării nu poate fi condiţionat de un aviz pozitiv din partea CSAT. Eu sunt convins că la discuţia de azi (marţi n.r), de la ora 13.00, de la CSAT lucrurile se vor clarifica şi cine mai are nevoie de argumente în plus le vom oferi acolo, pentru că de asta ne întâlnim şi va fi un consens pe o decizie privind bugetele structurilor care sunt membre în CSAT”, a mai afirmat şeful de la Finanţe.

Întrebat dacă se va merge mai departe cu rectificarea în cazul în care va blocată în CSAT, Teodorovici a răspuns „categoric da”.

Conform proiectului de rectificare publicat luni pe site-ul MFP, veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 8,819 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu 9,926 miliarde de lei.

Varianta anterioară a proiectului de rectificare, publicată pe 6 august, prevedea că veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 5,99 miliarde lei şi cheltuielile cu aproximativ 7,097 miliarde lei.

Citeşte şi: Şedinţă CSAT rectificarea bugetului instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT