DNA explică de ce a chemat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor la audieri în ziua în care opoziţia a încercat să-l revoce pe Dragnea

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost audiată de procurori în calitate de martor, precizează DNA. Ancheta în care a fost audiată Mihălcescu este in rem, iar momentul înfăţişării la DNA a fost stabilit de comun acord, la propunerea martorului.
Romania TV
06 dec. 2018, 08:38
DNA explică de ce a chemat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor la audieri în ziua în care opoziţia a încercat să-l revoce pe Dragnea

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost chemată la DNA miercuri, astfel că nu a putut fi prezentă la şedinţa Camerei Deputaţilorîn care opoziţia a încercat revocarea din funcţie a preşedintelui Liviu Dragnea şi a vicepreşedintelui Florin Iordache.

„Persoana la care faceţi referire a fost citată, în calitate de martor, la data de 5 decembrie 2018, în baza art. 257 teza II-a din CPP, respectiv notă telefonică cu întocmirea unui proces verbal. Stabilirea momentului înfăţişării martorului s-a făcut de comun acord, în condiţiile propuse de martor şi acceptate de procuror. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală in rem, prin urmare, alte informaţii nu pot fi date publicităţii, deoarece le sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 1 lit. e ) din Legea 544/2001″, a precizat DNA, la solicitarea Mediafax.

Liviu Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că se află în spatele încercării opoziţiei de a debarca conducerea Camerei Deputaţilor.

„Plus ce am auzit astăzi de la Florin Iordache. Nici eu, nici el nu ştim dacă acel deputat a spus adevărul, dar mi-e greu să cred că vorbea aşa, să se afle în treabă – că i s-a propus lui Florin să se ridice de pe scaun, pentru că aia era problema şi că are mandat clar de la preşedintele Iohannis şi că dacă va face lucrul ăsta te vom pune preşedintele PSD. Asta i-a spus, asta a auzit dl Iordache. Că cel de la PNL o fi pus de la el, asta n-am de unde să ştiu. Apoi mai e o coincidenţă în care nu crede nimeni. Chiar azi dimineaţă, din plenul Camerei deputaţilor, aşa cum bine ştiţi, dna Carmen Mihălcescu a fost chemată urgent la DNA, pentru că era unul dintre vicepreşedinţii PSD, la doi vicepreşedinţi le făcuseră cerere de revocare şi ca să rămână doar dl Pirtea (…) să conducă şedinţa”, a mai spus Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Dragnea, despre scandalul din Parlament: Încercare eşuată de a prelua cu japca o instituţie a statului. E stilul lui Iohannis

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Ciprian Marica trage un semnal de alarmă înainte de barajul cu Chindia: „E o situaţie jenantă pentru Farul şi pentru toţi! Gardoş spune că nu aveau obiectiv nici să intre în play-off”
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Diferența dintre recesiune și criză economică, tabel explicativ. Ce se poate întâmpla dacă România rămâne fără bani din exterior
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Pensii iunie. Banii pe luna următoare întârzie pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi