„Cuminţenia Pământului” – Ministerul Culturii a restituit aproape toată suma încasată prin Trezoreria Statului

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a transmis News.ro că a restituit aproape toată suma încasată prin Trezoreria Statului în campania de donaţii pentru achiziţionarea de către stat a sculpturii „Cuminţenia Pâmântului”, iar Valer Daniel Breaz analizează raportul misiunii Corpului de Control şi va lua curând o decizie.
Romania TV
12 dec. 2018, 06:41

Întrebările transmise către MCIN de News.ro în prima jumătate a lunii noiembrie făceau referire la o declaraţie a ministrului de la acea vreme, George Ivaşcu, potrivit căreia în luna octombrie urma să anunţe primele rezultate ale negocierilor cu proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuşi, la comisia de negociere, la misiunea Corpului de Control al prim-ministrului pentru verificarea situaţiei şi la restituirea donaţiilor.

„În perioada mandatului fostului ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, reprezentanţii MCIN nu au avut nicio întâlnire cu proprietarii sculpturii «Cuminţenia Pământului». Aşadar, nu au avut loc negocieri pentru achiziţionarea operei de artă”, se arată în răspunsul transmis News.ro de minister.

În luna septembrie, după o audiere în Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor ministrul George Ivaşcu a afirmat – eronat – că negociatorul cu proprietarii sculpturii „Cuminţenia Pământului” este interimarul Muzeului Naţional de Artă al României, care a găzduit o perioadă opera de artă, el fiind cel care „a dat semne” Paulei Ionescu şi Alinei Şerbănescu.

Ivaşcu a ţinut atunci să contrazică şi afirmaţiile făcute în ultimele luni de avocatul proprietarelor şi a spus că speră ca în octombrie să comunice primele rezultate ale negocierilor. De cealaltă parte, proprietarii au susţinut tot anul că nu au fost contactaţi de nimeni din partea statului român.

Actualul ministru, Valer Daniel Breaz, „analizează raportul misiunii Corpului de Control al prim-ministrului, misiune prin care s-a verificat situaţia sculpturii lui Constantin Brâncuşi, pentru a lua o decizie în perioada următoare”, se mai arată în răspunsul ministerului.

Referitor la procesul de restituire a donaţiilor din campania „Brâncuşi e al meu”, MCIN a transmis că „până la această dată a restituit suma de 359.473 lei din totalul încasat prin contul deschis la Trezoreria Statului de 370.811 lei”.

În răspunsul transmis News.ro mai este specificat faptul că reprezentanţii ministerului vor continua întâlnirile de lucru şi colaborarea cu toate instituţiile de credit implicate în acţiunea de restituire a donaţiilor efectuate pentru achiziţionarea sculpturii „Cuminţenia Pământului”.

Marţi, după audierea în Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor, ministrul Valer Daniel Breaz a declarat pentru News.ro că primul pas după prelungirea termenului de restituire a banilor donaţi pentru „Cuminţenia Pământului” va fi de a se întâlni cu proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuşi, fără a preciza o perioadă.

În prezent, „Cuminţenia Pământului” se află depozitată într-un loc privat, după ce Muzeul Naţional de Artă nu a mai avut banii necesari pentru asigurarea ei.

Ultima dată când a fost reînnoit contractul de comodat, în aprilie, reprezentanţii MNAR le-au transmis proprietarelor Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu că sunt nesiguri de obţinerea sumei de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru a plăti asigurarea sculpturii, astfel că ele au decis să nu o mai lase în custodia instituţiei muzeale.

Restituirea donaţiilor pentru „Cuminţenia Pământului” a fost amânată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă până la 31 decembrie 2019.

„Guvernul României a adoptat în şedinţa de vineri, o Ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unor termene având în vedere faptul că, în prezent, procedura de restituire a donaţiilor pentru Cumiţenia Pâmântului trebuie să fie finalizată până la data de 31 decembrie 2018, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2017”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii.

Justificarea Guvernului pentru această amânare: „restituirea donaţiilor este o operaţiune amplă şi complexă, presupunând implicarea, alături de Ministerul Culturii şi Identităţii Nationale (MCIN), a unor persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ cu care ministerul a încheiat contracte pentru a sprijini colectarea fondurilor, în numele şi pe seama sa, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016. Astfel, apare necesitatea prorogării termenului legal instituit, care să permită continuarea restituirii donaţiilor şi în cursul anului 2019, în vederea protejării intereselor tuturor cetăţenilor care s-au implicat în campania de donaţie”.

„În lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, imprevizibilă, ar fi existat pericolul de a nu putea fi finalizată în totalitate returnarea donaţiilor şi, astfel, în consecinţă, pericolul de a fi prejudiciaţi donatorii. Nu ne puteam permite aşa ceva”, a explicat Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fotbalistul care suferă de „boala secolului” revine la antrenamente! Veste uriașă pentru două echipe din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Oamenii din spatele lui Călin Georgescu. Noi dezvăluiri. Totul se leagă cu spionajul și industria militară din Rusia
Playtech.ro
Când poți pierde indemnizația pentru creșterea copilului. Situațiile în care plata se suspendă imediat
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Horoscop special pentru prima săptămână din Noiembrie! Ce surprize au pregătit astrele în perioada 3-9 noiembrie 2025
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai