APADOR-CH cere abrograrea legii recursului compensatoriu

APADOR-CH a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că noţiunea de „recurs compensatoriu” nu există ca atare în legislaţie. Atât în Legea nr. 254/2013, care reglementează, printre altele, executarea pedepsei închisorii, cât şi în Legea nr. 169/2017, care a modificat-o, există termenii „compensare” şi „măsură compensatorie”. Legea 169/2017 a fost denumită în presă drept legea „recursului compensatoriu”, denumire preluată apoi în tot spaţiul public.

Asociaţia explică faptul că măsura compensatorie introdusă prin Legea 169/2017 constă în reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare. Deci, pentru 30 de zile executate efectiv, se consideră 36 de zile executate efectiv. Ca atare, pentru un an executat efectiv, se consideră executat un an, 2 luni şi 12 zile.

APADOR-CH a reamintit faptul că pentru eliberarea din detenţie a unui condamnat există două posibilităţi: liberarea condiţionată (poate fi dispusă de instanţa de judecată, numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii) şi eliberarea la termen (se dispune, automat, atunci când se constată că pedeapsa a fost executată integral, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiţii).

„Folosul condamnatului care beneficiază de măsura compensatorie, introdusă prin Legea 169/2017 (lege care se aplică retroactiv, începând cu 24 iulie 2012), este că se poate prezenta mai repede decât în mod normal în faţa instanţei de judecată, care poate dispune liberarea condiţionată. De asemenea, pentru unii condamnaţi, aplicarea măsurii compensatorii a făcut ca întreaga pedeapsă aplicată să fie considerată executată, astfel că ei au fost eliberaţi la termen, imediat, fără să mai fie nevoie să solicite liberarea condiţionată”, a precizat asociaţia.

Alte articole

Guvernul Nicuşor-Bolojan propune măsuri drastice în Justiţie. Creşte vârsta de pensionare la 65 de ani pentru magistraţi şi se elimină cumulul pensiei cu salariul

Pensie specială de 19.000 de lei, la doar 50 de ani. În timp ce România pierde sute de milioane de euro din PNRR, CSM se opune tăierii pensiilor speciale ale magistraţilor

Sursa citată menţionează că instanţele de judecată pot dispune sau nu liberarea condiţionată a unui condamnat, nefiind obligate să pună în libertate, automat, pe oricine solicită liberarea condiţionată.

APADOR-CH a mai spus că din datele oficiale publicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor se poate observa că şi înainte de 2017, anul când a fost adoptată legea recursului compensatoriu, rata celor eliberaţi condiţionat este similară cu rata eliberaţilor condiţionat după adoptarea acestei legi, respectiv o medie de 10-11.000 persoane/an.

„Deci, din datele oficiale prezentate, rezultă că problema numărului mare de eliberări din penitenciare este legată mai mult de uşurinţa acordării liberării condiţionate, uşurinţă care a existat şi în anii de dinaintea legii „recursului compensatoriu”, decât de legea „recursului compensatoriu” în sine. Dar, efectul specific, vizibil şi cu adevărat negativ al legii „recursului compensatoriu” este dublarea numărului celor eliberaţi la termen, prin reducerea duratei pedepsei ce trebuia executata efectiv: de la o medie de circa 900 persoane/an, în perioada 2014-2016, s-a ajuns la o medie de circa 1800 persoane/an, în perioada 2017-2018”, a precizat asociaţia.

APADOR-CH consideră că atât eliberarea la termen, mult prea grăbită în urma adoptării legii recursului compensatoriu, cât şi liberarea condiţionată a unor condamnaţi care nu s-au îndreptat şi nu se pot reintegra, excese stimulate de faptul că nu există suficiente spaţii de detenţie, nu fac decât să încurajeze fenomenul infracţional.

„Aceste eliberări induc ideea că se poate scăpa mai uşor după comiterea de infracţiuni, oricât de grave ar fi ele. Astfel se poate ajunge la comiterea de noi infracţiuni, din ce în ce mai grave, la noi victime ale noilor infracţiuni şi, în cele din urmă, la reîntoarcerea în penitenciar a celor care au fost eliberaţi cu prea mare uşurinţă, fără ca ei să se fi îndreptat şi să se poată reintegra în societate. Astfel, este foarte probabil ca penitenciarele să se reaglomereze, tocmai ca efect al unei goliri grăbite şi mai puţin gândite. Dacă au devenit neîncăpătoare, soluţia e construirea de noi închisori, nu eliberarea deţinuţilor”, a mai menţionat sursa citată.

În acest context, APADOR-CH subliniază că luarea de către stat a măsurilor pentru îndeplinirea unor cerinţe stabilite de CEDO nu se poate face în condiţii care să creeze pericole pentru siguranţa, viaţa, sănătatea şi proprietatea cetăţenilor.

„Cetăţenii nu sunt datori să plătească cu viaţa sau cu bunurile pentru lipsa de interes, nepriceperea sau reaua-credinţă a persoanelor plătite din bani publici pentru a rezolva problemele comunităţii şi care, în loc de a le rezolva, creează noi şi grave probleme. Dreptul la viaţă, dreptul la protecţia proprietăţii sunt şi ele drepturi prevăzute şi garantate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nu se poate renunţa la aceste drepturi fundamentale, sub pretextul respectării altor drepturi fundamentale. Întotdeauna trebuie păstrat un echilibru”, mai spune APADOR-CH.

APADOR-CH reafirmă că niciun guvern de după 1989 nu a luat măsurile necesare pentru a asigura condiţii corespunzătoare de detenţie.

„În cazul în care numărul de condamnaţi la pedeapsa închisorii este mare şi depăşeşte capacitatea spaţiilor de detenţie, soluţia normală este crearea de noi spaţii şi întreţinerea corespunzătoare a celor deja existente. Dacă, în cei aproape 30 de ani din 1989, la nivelul  guvernelor care s-au perindat ar fi existat un minim interes pentru asigurarea unor spaţii de detenţie suficiente şi corespunzătoare, problema ar fi fost rezolvată de mult”, a precizat asociaţia.

APADOR-CH consideră că în măsura în care s-ar fi apreciat ca absolut necesară eliberarea unor persoane aflate în detenţie, pentru rezolvarea problemei supraaglomerării, eliberarea ar fi trebuit să se rezume la persoanele care prezentau un pericol mai scăzut, raportat la întregul mediu penitenciar.

APADOR-CH cere abrogarea Legii 169/2017 deoarece ea a permis eliberarea la termen, mult prea grăbită, a unor condamnaţi, fără a se ţine cont de gravitatea infracţiunilor pentru care fuseseră condamnaţi.

„În lipsa Legii 169/2017, ei nu mai erau eliberaţi la termen, ci ar fi trebuit să solicite liberarea condiţionată. Astfel, ar mai fi existat o şansă, e adevărat, mai mult teoretică, pentru ca aceştia să fie verificaţi de instanţa de judecată, în procedura liberării condiţionate pe care ar fi trebuit să o urmeze, dacă s-au îndreptat şi dacă se pot reintegra în societate”, spune asociaţia.

APADOR-CH mai solicită modificarea Codului Penal în sensul înăspririi condiţiilor pentru liberarea condiţionată în cazul condamnărilor pentru anumite infracţiuni grave, fie prin majorarea fracţiilor de pedeapsă care trebuie executate în cazul infracţiunilor grave, fie ca acele condamnări să fie dispuse fără posibilitatea de liberare condiţionată.

De asemenea, asociaţia consideră că Guvernul trebuie să construiască noi locuri de detenţie, să dezvolte în penitenciare programe eficiente pentru îndreptarea celor condamnaţi şi să creeze mecanismele de cooperare instituţionale care să stimuleze reintregrarea în societate a foştilor deţinuţi.