Vladimir Putin inaugurează două centrale electrice în Crimeea

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două centrale electrice în Crimeea, unde s-a deplasat pentru a marca cinci ani de la anexarea de către Rusia de la Ucraina a acestei peninsule din Marea Neagră.
Filip Stan
18 mart. 2019, 13:06
Vladimir Putin inaugurează două centrale electrice în Crimeea

Cele două centrale electrice, situate în oraşele Sevastopol şi Simferopol, au fost inaugurate parţial anul trecut, însă lansarea de luni a marcat momentul în care ele au început să funcţioneze la capacitate maximă.

Aceleaşi instalaţii s-au aflat în centrul unui scandal internaţional după ce compania germană de inginerie Siemens a spus că turbinele sale electrice au fost instalate la centrale fără ca ea să aibă cunoştinţă de asta şi prin încălcarea sancţiunilor Uniunii Europene. Rusia a negat acest lucru, informează Agerpres.

Putin, care a transferat miliarde de dolari din banii contribuabililor ruşi în Crimeea de când Moscova a preluat controlul asupra peninsulei în 2014, a participat la lansarea centralei de la Sevastopol. El a supravegheat de asemenea prin videoconferinţă şi lansarea unităţii de la Simferopol. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că ceremonia va arăta că peninsula poate să îşi asigure în premieră nevoile energetice. Înainte de anexare, Ucraina asigura 80% din nevoile de electricitate ale Crimeii.

Citeşte şi Putin vizitează Crimeea, după cinci ani de la anexarea teritoriului de către Rusia

Ucraina susţine că îşi doreşte înapoi Crimeea, peninsulă pe care majoritatea ţărilor o recunosc ca teritoriu ucrainean, potrivit Agerpres.

Rusia spune însă că această chestiune este definitiv încheiată şi că referendumul organizat în 2014 după ce forţele ruse au ocupat peninsula a arătat că locuitorii Crimeii vor să facă parte din Rusia.

Putin urmează să mai susţină luni un discurs la un concert aniversar şi va discuta cu localnici şi oameni de afaceri despre ce a reuşit să obţină sau nu Rusia în Crimeea în ultimii cinci ani.

Rusia a cheltuit mulţi bani în încercarea de a integra Crimeea şi de a-i reduce dependenţa de Ucraina, inclusiv prin construirea unui pod uriaş pentru a lega peninsula de sudul Rusiei. Însă sancţiunile occidentale care urmăresc să pedepsească Rusia pentru anexarea Crimeii au contribuit la izolarea peninsulei, ducând la creşterea preţurilor şi la încetinirea dezvoltării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT