CFR anunţă dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti. Cât va costa şi cum va arăta lucrarea

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi societatea SC Porr Construct SRL au semnat contractul pentru dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, un proiect în valoare de 50,5 milioane lei, care va fi realizat în 17 luni, a anunţat, vineri, CFR SA.
Romania TV
19 apr. 2019, 09:09
CFR anunţă dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti. Cât va costa şi cum va arăta lucrarea

„Dublarea liniei de cale ferată între stațiile Mogoșoaia și Balotești reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată, după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la Bugetul de Stat”, potrivit unui comunicat CFR. Valoarea contractului este de 50,5 milioane lei. 

Durata de realizare a acestei investiţiei este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întregul traseu, în lungime de aproximativ 8 kilometri. 

♦ Etape contractuale: Proiectare/Execuţie
◘ consolidare şi lărgire terasament
◘ montarea suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble 
◘ construirea noului Punctul de Oprire Aeroport (PO Aeroport)
◘ reparaţii şi consolidări la 4 podeţe, 3 poduri şi o trecere la nivel
◘ montarea instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicatii feroviare pe întreaga distanţă
◘montarea instalaţiilor de energoalimentare pentru PO Aeroport.

Punctul de Oprire Aeroport va fi o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), cu două peroane, fiecare în lungime de 150 metri şi lăţime de 3 metri, accesul călătorilor la peroane fiind asigurat prin intermediul unor scări fixe şi rulante, iar accesul persoanelor cu dizabilităţi va fi asigurat prin intermediul unui lift.

♦ Punctul de Oprire Aeroport 
◘ construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj)
◘ 2 peroane, fiecare în lungime de 150 m şi lătime de 3 m, 
◘ scări fixe şi rulante pentru accesul publicului călător
◘ lift pentru accesul persoanelor cu dizabilități

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Laurențiu Reghecampf a schimbat căpitanul la FCSB! Cine poartă banderola cu Oțelul Galați
Capital.ro
Conflict deschis între Trump și Zelenski: „Să-și aleagă un nou lider, a sosit timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte!”
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte