O rachetă care îl viza pe Matteo Salvini a fost descoperită în Italia

Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, a anunţat marţi că ancheta care a permis descoperirea, luni, a unei rachete în mijlocul unui arsenal de război la simpatizanţi ai neonaziştilor avea legătură cu ameninţările cu moartea împotriva lui.
Filip Stan
16 iul. 2019, 16:33
O rachetă care îl viza pe Matteo Salvini a fost descoperită în Italia

„Nu este racheta mea şi sunt bucuros că am ajutat la găsirea ei”, a declarat Salvini, liderul extremei drepte italiene, întrebat cu privire la acest caz în timpul unei deplasări la Genova (nord). „Aceasta a fost una dintre numeroasele ameninţări cu moartea care mi se întâmplă în fiecare zi şi despre care nu se vorbeşte”, a spus el. „Serviciile secrete vorbesc despre un grup ucrainean care dorea să atenteze la viaţa mea”, a adăugat Salvini.

Ministerul de Interne al Italiei a transmis semnalmentele către Direcţia pentru antiterorism din Torino (capitala regiunii Piemont), care anchetează asupra unor simpatizanţi neonazişti ce au luptat alături de forţele Kievului în Donbas, regiune din estul Ucrainei unde acestea se confruntă de cinci ani cu separatiştii proruşi, informează Agerpres.

Poliţia a întreprins mai multe raiduri împotriva mişcării neonaziste în ultimele săptămâni în regiunea Torino, însă, supraveghindu-i pe suspecţi, anchetatorii au reperat de asemenea alţi trei simpatizanţi neonazişti care păreau că încearcă să vândă arme.

Luni, cei trei bărbaţi au fost arestaţi. Percheziţii efectuate într-un hangar administrat de doi dintre ei şi la domiciliul celui de-al treilea au dezvăluit un arsenal de război, inclusiv o rachetă aer-aer în perfectă stare de funcţionare, modelul francez Matra Super 530F, folosit de armata Qatarului. Cu toate acestea, ea nu avea încărcătură explozivă şi un expert a estimat că ar fi fost „extrem de complicat” să fie folosită fără avion.

Poliţiştii au descoperit de asemenea arme de asalt de ultimă generaţie, o mitralieră Scorpion, arme de vânătoare şi pistoale, 20 de baionete şi peste 800 de muniţii de toate calibrele, informează Agerpres.

Potrivit imaginilor difuzate de poliţie, în hangar se afla de asemenea cabina de pilotaj a unui avion de luptă. Totul „împodobit” cu material de propagandă neonazist, printre care o placă albastră pe care se putea citi „Piaţa Adolf Hitler” şi svastici.

Potrivit poliţiştilor, unul dintre bărbaţii arestaţi a trimis prin mesagerie fotografii cu racheta, cerând pentru ea, după cum informează mass-media italiene, 470.000 de euro.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Nu s-a văzut la TV: Ianis Hagi, certat de Mircea Lucescu! „Chiar la schimbare i-a făcut observațiile!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. În ce zi se dau ceasurile înainte cu o oră. Are efecte ascunse asupra organismului
Playtech.ro
Doar 13 țări din lume mai au aer curat şi trei dintre ele se află în Europa. Cum stă România la acest capitol
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj