Liderii europeni se întâlnesc pentru un summit de „etapă” la Bruxelles

Liderii europeni se întâlnesc joi la Bruxelles pentru un summit de două zile care, pentru prima dată de multă vreme, nu va mai fi o reuniune de criză, ci va oferi ocazia de a reflecta la viitorul uniunii economice şi monetare.
Romania TV
18 oct. 2012, 06:35
Liderii europeni se întâlnesc pentru un summit de

 Dacă nu va fi o lovitură de teatru, summitul va fi unul de „etapă”, în care nu este aşteptată nicio decizie pe tema dosarelor fierbinţi ale momentului, respectiv ajutorul pentru Spania şi criza greacă.

Potrivit unor surse europene, o cerere oficială de ajutor din partea Madridului este probabilă, dar ea nu va fi înaintată mai devreme de săptămâna următoare.

Şi chiar dacă Grecia va fi fără îndoială evocată, raportul creditorilor săi internaţionali (UE, BCE şi FMI), înainte de deblocarea unei tranşe de împrumut de 31,5 miliarde de euro, nu va fi gata pentru summit. Troika a părăsit Atena miercuri şi susţine că speră să încheie un acord cu autorităţile elene „în următoarele zile”.

 Dezbaterea riscă să se intensifice pe tema sistemului unic de supraveghere a băncilor din zona euro, deoarece încă există numeroase dezacorduri, atât în privinţa calendarului, cât şi a formei acestuia.

Germania apără o punere în aplicare treptată a acestui mecanism, susţinut de BCE, în timp ce Parisul exercită presiuni pentru avansarea lui „cât mai repede posibil”.

Punerea în aplicare a unui sistem unic de supraveghere bancară este cu atât mai importantă cu cât reprezintă condiţia unei recapitalizări directe a băncilor prin intermediul MES. Această posibilitate interesează foarte mult Spania, care se teme că un ajutor financiar pentru băncile sale va creşte datoria sa publică.

Joi, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, va prezenta raportul său interimar însoţit de propuneri pentru aprofundarea uniunii economice şi monetare. Ideea este să se ajungă la decizii în cadrul summitului programat în decembrie.

Cele 27 de state membre vor dezbate în special propunerea de buget central al zonei euro. Londra vede în aceasta un argument pentru reducerea contribuţiei sale la bugetul plurianual al UE, care va fi discutată la un alt summit la sfârşitul lui noiembrie. Berlinul vrea ca această capacitate bugetară să rămână limitată, în timp ce Parisul o doreşte mai ambiţioasă.

Summitul, care va începe joi la ora 17.00 (18.00 ora României), va continua vineri dimineaţă cu subiecte diplomatice în special Iran, Siria şi Mali.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT