Victor Ponta, după un nou Colectiv: „Cum este posibil? INCOMPETENTA UCIDE!”

Fostul premier a reacţionat după tragedia de la Piatra Neamţ. Zece persoane au decedat în incendiuul care a izbucnit sâmbătă seara la secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.
Filip Stan
14 nov. 2020, 23:45
Victor Ponta, după un nou Colectiv:
Victor Ponta
Victor Ponta

„Cum este posibil? INCOMPETENTA UCIDE !

Uitati de cei care acum 5 ani strigau si acum tac frumos din gura – nu erau interesati de oameni sau de Sistemul de Sanatate ( vroiau doar voturi si functii – pe care acum le au )!”, a scris Ponta pe Facebook.

Victor Ponta, la 5 ani de la Colectiv: Practic toată lumea, cu excepția mea, e încă în funcție

Victor Ponta era premier atunci când tragedia de la Colectiv a avut loc, în seara zilei de 30 octombrie 2015. După cinci ani, el a spus interviu pentru Digi FM, că nimic nu s-a schimbat, chiar dacă el a demisionat din „responsabilitate politică”.

Actualul lider Pro România spune că nu poate uita acea seară: „Eram peste ocean, într-o vizită oficială și unul dintre consilierii mei a venit și mi-a spus că s-a întâmplat ceva rău într-un club din București. Am zis: „Bun, anunță-i pe Raed Arafat, pe Gabriel Oprea!”, după care ne-am urcat în avion și am venit acasă. Nu mi-am dat seama de la început de amploarea tragediei, dar pe măsură ce am primit știri, am simțit că e ceva foarte rău. Abia când am ajuns acasă, a doua zi, am putut să îmi dau seama într-adevăr de dimensiunea tragediei. Și am simțit nevoia să facem ceva, să mobilizăm cât mai multe forțe, însă sistemul nostru n-a fost pregătit nici atunci, se pare că nu e pregătit nici acum pentru asemenea situații.”

Incendiu la ATI Piatra Neamţ. 10 persoane au murit, iar medicul de gardă are arsuri pe 80% din corp VIDEO
Victor Ponta mai spune că „totul ar fi putut merge mai bine. De la momentul la care se autorizau asemenea cluburi, la intervenție, după aceea la tratamente. Totul putea să meargă mai bine! Din păcate, n-a mers și din păcate, asta e durerea cea mare, după 5 ani nu pare să se fi schimbat ceva”.

„Eu mi-am dat demisia pentru că există o responsabilitate politică a liderilor unei țări atunci când sistemul nu funcționează. Am crezut că în felul ăsta se schimbă lucrurile, dar din păcate, se pare că după demisia mea nu s-a mai schimbat nimic. Toată lumea a fost mulțumită că a plecat guvernul și, în următorii 5 ani, cu alte 5 guverne, nu s-a mai făcut nimic. Eu am luat decizia în ce mă privește pentru că eram șeful guvernului și pentru că statul român nu a acționat suficient de bine. De atunci și până azi, din păcate, s-au întâmplat multe lucruri rele și, după cum vedeți nu mai vorbește nimeni de demisie, nu mai cere președintele demisia nimănui și nu mai e nimeni responsabil. Se pare că ce am făcut eu atunci n-a fost un moment 0 de la care să schimbăm lucrurile și mulți îmi reproșează de ce mi-am dat demisia în condițiile în care alții care sunt mult mai vinovați, dau vina pe oameni și atât. Așa am considerat că trebuie să facă un om politic responsabil. Faptul că așa ceva nu se mai întâmplă e ceva rău pentru România”, a adăugat el.

Colegiul Medicilor reacţionează la incendiul de la Piatra Neamţ: ‘Această tragedie arată şi infrastructura deficitară a spitalelor’

Colegiul Medicilor din România exprimă regretul şi transmite condoleanţe pentru victimele incendiului din această seară care s-a produs în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

„Colegiul Medicilor din România exprimă regretul şi transmite condoleanţe pentru victimele incendiului din această seară care s-a produs în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Suntem de asemenea alături de colegul nostru medic aflat de serviciu şi care a suferit arsuri foarte grave în această tragedie încercând potrivit informaţiilor să salveze pacienţii.

Sistemul de sănătate românesc trebuie să nu mai producă tragedii! Am avut incendiul de la Maternitatea Giuleşti, iar acum această tragedie care poate arată şi infrastructura deficitară a spitalelor”, se arată în mesajul CMR, semnat de preşedintele prof. dr. Daniel Coriu.

Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine a obținut mega-contractele IT din Sănătate. Legăturile politice ale firmei câștigătoare
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit actorul care a încântat generații de tineri. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Imagini de neratat cu Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru! Cei doi au fost filmaţi într-o ipostază nemaivăzută, nu s-au putut abţine
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
Doliu în lumea sportului! Pilotul de raliuri Dan Bodea a murit în urma unui accident, în timpul autocrossului de la Campulung: „Amintirea ta va rămâne mereu vie”
Evz.ro
România, de la caniculă la vijelii și grindină. Alertă de vreme severă pentru mai multe județe
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost înjunghiată de fostul ei iubit într-un centru maternal din Călărași
Cancan.ro
Ea este Maria, femeia de 36 de ani înjunghiată de fostul iubit. Atacul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale celor doi copii 😢
iamsport.ro
Echipa lui Gică Hagi, implicată într-un blat anchetat la Bruxelles. 'Cu o seară înainte de meci, era o vânzoleală cu pariurile'
MediaFlux
Carduri cu 500 de lei pentru rechizite. Ministrul Dragoș Pîslaru: ”Trebuie cheltuiți până pe 31 august”
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Ce decizie au luat Vladimir Putin și Donald Trump după întâlnirea din Alaska