Bătrână omorâtă cu toporul în Brăila de un vecin bolnav psihic

O bătrână de 72 de ani, din Brăila, a fost găsită marţi decedată în casă, cu numeroase lovituri de topor în zona capului.
Romania TV
28 ian. 2020, 10:51
Bătrână omorâtă cu toporul în Brăila de un vecin bolnav psihic

Vecinii au declarat că un trecător a obervat o persoană ce părea dezechilibrată psihic şi se plimba pe stradă cu un topor, cu care lovea în porţile oamenilor, aşa că a apelat serviciul de urgenţă 112.

„În această dimineaţă, în jurul orei 9,00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că pe str. Victor Vâlcovici, din municipiu (Brăila), un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice se comportă agresiv pe stradă. În urma verificărilor efectuate într-o locuinţă situată pe aceeaşi stradă, a fost găsit cadavrul unei bătrâne, în vârstă de 72 de ani. Corpul prezenta urme de violenţă, fiind transportat la SML în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii l-au identificat şi depistat pe bărbat, pe o stradă din apropiere, fiind condus la sediul poliţiei, unde se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Citeşte şi: Mirel Palada, primul mesaj după ce i-a expirat suspendarea pe Facebook

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Marius Tucă, interviu manifest şi o dorință: „Hagi ne poate salva, ca în ’94! Naționala seamănă cu România: o țară supusă şi resemnată! Generaţia de suflet a fost… fără suflet!”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Părinţii au lăsat toată averea unui singur copil. Ce se mai poate face în acest caz, conform avocaţilor
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un polițist de 38 de ani, șef de post în Timiș, a fost găsit fără viață în spatele unui cimitir. Primele ipoteze
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj