Avocatul Poporului, despre legea care elimină pensiile speciale. „Sunt motive multiple de neconstituţionalitate”

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea care elimină pensiile speciale adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Renate Weber a afirmat că sunt "motive multiple de neconstituţionalitate".
Romania TV
30 ian. 2020, 18:11
Avocatul Poporului, despre legea care elimină pensiile speciale.

„Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate – o dată e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa Parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor. Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale”, a declarat, pentru Agerpres, Avocatul Poporului, Renate Weber.

Citeşte şi: Modificările referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate, dezbătute prin procedură parlamentară obişnuită

Printre acestea, avocatul poporului a menţionat decizii CCR care privesc magistraţii şi judecătorii Curţii de Conturi.

Citeşte şi: CCR a anunţat când se va discuta sesizarea Înaltei Curţi privind eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor

„Sunt motive multiple de neconstituţionalitate (…) am avut sesizări de la diverse categorii profesionale şi analizând am constatat că sunt probleme mari de neconstituţionalitate”, a spus Weber.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 28 ianuarie, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.
 
 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Președintele clubului din SuperLiga, acuze uluitoare la adresa sistemului VAR: „Nu a funcționat! Arbitrii parcă ascundeau ceva!”
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat