Un reputat medic din Satu Mare a murit din cauza COVID-19. „Un profesionist desăvârșit care și-a dedicat întreaga viață bolnavilor”

Medicul Pallai Vasile Iosif Ștefan, un respectat pneumolog din Satu Mare, a murit, după ce s-a contaminat cu noul coronavirus. Doctorul s-a stins din viaţă la 83 de ani.
Razvan Mihalascu
05 dec. 2020, 14:28
Un reputat medic din Satu Mare a murit din cauza COVID-19.
Pallai Vasile Iosif Ștefan a murit

E doliu în lumea medicală din Satu Mare, după ce medicul Pallai Vasile Iosif Ștefan a murit din cauza COVID-19. Cu toate că se pensionase în 2002, dr. Pallai a lucrat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Satu Mare în calitate de medic pensionar până în 2018.

Medicul Pallai Vasile Iosif Ștefan a murit din cauza COVID-19, vineri, 4 decembrie.

Medicul Pallai Vasile Iosif Ștefan a murit din cauza COVID-19. Era unul dintre decanii de vârstă ai pneumologiei sătmărene

Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie au publicat un mesaj de condoleanţe pe pagina de Facebook a instituţiei.

„In memoriam – dr. Pallai Vasile Iosif Ștefan (20.08.1937 -04.12.2020)

Profund îndurerați am aflat de trecerea la cele veșnice a unui om drag, a fostului nostru coleg, medicul pneumoftiziolog, Pallai Vasile Iosif Ștefan după o luptă grea cu acest virus nemilos. Este o pierdere grea care ne-a lăsat fără cuvinte. În aceste momente de adâncă tristețe, nu au mai rămas decât lacrimi, multe lacrimi și aduceri aminte față de un profesionist desăvârșit care și-a dedicat întreaga viață bolnavilor, un medic pentru care Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare a fost a doua casă.

Dr. Pallai Vasile Iosif Ștefan s-a născut la data de 20 august 1937, în localitatea Poienile de sub Munte, județul Maramureș, fiind cel mai mare dintre cei 7 frați ai familiei. Tatăl său a fost preot greco catolic în localitatea Cidreag, comuna Porumbești, județul Satu Mare.

A absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureș în anul 1962. Timp de 60 de ani și-a pus întreaga pricepere, toată dăruirea în slujba oamenilor.

Profesionist prin excelentă, dr. Pallai Vasile Iosif Ștefan a fost unul dintre decanii de vârstă ai pneumologiei sătmărene, respectat și apreciat de colegii de breaslă din județ și din țară pentru profesionalismul și umanitatea de care a dat dovadă și tot atât de mult de pacienți. Și-a iubit profesia și oamenii, iar acest lucru se reflectă și în cei 45 de ani lucrați la Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare.

Una din performanțele profesionale ale domnului doctor a fost realizarea în decursul activității a peste 6.000 de bronhoscopii.
Și-a început activitatea ca medic ftiziolog la spitalul din Luduș, cu aprofundarea radiologiei – radioscopiei la Clinica TBC din Târgu Mureș, la care se adaugă și anii în care a fost angajat ca extern apoi ca intern în cadrul facultății, cu practică pe mai multe specialități.

În 1973 revine la Satu Mare. Pentru început activează la Sanatoriul TBC din Bixad, iar din septembrie 1975 și-a început activitatea la Spitalul TBC Satu Mare unde a lucrat până în luna august 2018.
În perioada 1997- 2003 a fost director al Spitalului TBC Satu Mare.

S-a pensionat în anul 2002, iar până în 2018, a lucrat la Spitalul de Pneumoftiziologie in calitate de medic pensionar, în contextul deficitului de personal de specialitate. De-a lungul timpului experiența profesională a împărtășit-o generațiilor mai tinere de medici. Prin felul său deschis, dornic de a ajuta, a fost apreciat, iubit și respectat de toată lumea.

Dr. Pallai a încetat din viață, vineri, 4 decembrie 2020.

Conducerea și colectivul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare adresează sincere condoleanțe familiei.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate să îi dea mângâiere”, este mesajul publicat de Spitalul de Pneumofiziologie din Satu Mare, pe Facebook.

Citeşte şi: Încă un asistent medical răpus de COVID! Daniel Dobrițoiu avea doar 33 de ani

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cum arată Raluca Hogyes, la 8 ani distanță de la ultimul jurnal de știri prezentat. Imaginile care au șocat-o pe soția lui Lukasz Szukala
Capital.ro
Lista bolilor care te pot lăsa fără permis de conducere. Șoferii care riscă suspendarea imediată și controale medicale stricte
Playtech.ro
La ce să fii atent când închiriezi o maşină în Grecia, Italia sau Spania pentru a nu avea cheltuieli în plus. Sfaturi esenţiale pentru turişti
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 16-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi