Adrian Mutu a oferit prima reacţie după ce a fost asociat cu clinica unde un copil a murit de la anestezie

Un copil de numai patru ani a murit, după ce la o clinică stomatologică din Piteşti i s-a administrat în mod ilegal un aneztetic. Acesta a intrat întâi în comă chiar în cabinetul dentistului, apoi a fost transportat la spital, unde a intrat în moarte cerebrală, iar joi a decedat.
Romania TV
12 feb. 2020, 19:49
Adrian Mutu a oferit prima reacţie după ce a fost asociat cu clinica unde un copil a murit de la anestezie

Pe patronul clinicii unde i s-a administrat copilului anestezia ilegală îl Cheamă Alin Mutu, astfel că joi au apărut în presă zvonuri conform cărora acesta ar fi înrudit cu celebrul fost fotbalist.

Contactat de Spynews.ro, actualul selecţioner al „naţionalei” de tineret a afirmat că nu are nici o legătură cu patronul clinicii, nici de familie, nici de alt fel, şi s-a declarat şocat de apariţia speculaţiilor din mediul online.

„Nu știu despre cine e vorba. Eu sau familia mea nu avem treabă și nici nu suntem rude cu Alin Mutu ăsta. Nici nu știu cine este”, a declarat fotbalistul, pentru Spynews.ro.

Între timp, clinica şi-a pierdut autorizaţia de funcţionare, iar poliţia continuă cercetările în acest caz.

„Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Citeşte şi: Copilul care a ajuns în comă la spital după o anestezie la dentist a murit

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Horoscop 16 octombrie. O zi cu răsturnări de situație și decizii care pot da peste cap viața
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT