Vaccinul anti-COVID de la Pfizer, autorizat de urgenţă în SUA. Primele vaccinări ar putea avea loc peste câteva zile

Administrația pentru Alimente şi Medicamente (FDA) urmează să autorizeze vaccinul anti-COVID de la Pfizer, iar în aceste condiţii, primii pacienţi ar putea fi vaccinaţi, cel mai devreme, în cursul zilei de luni.
Razvan Mihalascu
11 dec. 2020, 22:16
Vaccinul anti-COVID de la Pfizer, autorizat de urgenţă în SUA. Primele vaccinări ar putea avea loc peste câteva zile

Vaccinul anti-COVID de la Pfizer ar putea fi primul ser împotriva noului coronavirus care primeşte autorizaţia pentru a fi folosit în Statele Unite. Experţii FDA au precizat că vor elibera autorizaţia de folosire în regim de urgenţă a vaccinului anti-COVID-19, dezvoltat de Pfizer în colaborare cu BioNTech, notează Business Insider.

Citeşte şi: Vaccinare anti-covid. Prima persoană din lume a fost imunizată cu vaccinul produs de Pfizer

Dr. Dr. Stephen Hahn, un reprezentant al FDA, a explicat vineri că autorităţile „lucrează în ritm rapid pentru a elibera în regim de urgenţă autorizaţia de folosire” pentru vaccinul anti-COVID de la Pfizer. Administrat în două doze, vaccinul va fi astfel primul autorizat în Statele Unite.

Citeşte şi: Vaccinul anti-Covid de la Pfizer, pericol pentru persoanele cu alergii. Epidemiolog: „Orice medicament are această contraindicație”

Astfel, primele persoane ar putea fi vaccinate cu serul contra noului coronavirus, cel mai probabil, luni, a precizat secretarul american pentru Sănătate, Alex Azar.

Citeşte şi: A apărut prospectul vaccinului anti-COVID al Pfizer & BioNTech. Ce conţine şi care sunt posibilele reacţii adverse

Vaccinul anti-COVID de la Pfizer, probleme cu distribuirea în Statele Unite

Autorităţile din SUA au declanşat operaţiunea „Warp Speed” prin care intenţionează să distribuie 2,9 milioane de doze de vaccin în următoarele zile.

Citeşte şi: În cât timp își face efectul vaccinul COVID. Serul Pfizer-BioNTech are o rată de eficiență de 95%

Statele Unite îşi propun să vaccineze 100 de milioane de persoane până în luna martie 2021 – 20 de milioane în decembrie, 30 de milioane în ianuarie şi încă 50 de milioane în februarie.

Acest lucru depinde de obţinerea vaccinurilor de la Pfizer şi Moderna, o altă companie care a dezvoltat un vaccin anti-COVID care este analizat în prezent de FDA. Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi gratuite.

Citeşte şi: SUA declanşează Operaţiunea Warp Speed. Toţi americani care vor dori vor fi vaccinaţi anti-Covid până în luna iunie

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT