Orban, despre susţinerea lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei: Toţi candidaţii au şanse să câştige, dar nu oferă garanţia sută la sută

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu este nicio surpriză susţinerea lui Nicuşor Dan pentru funcţia de primar general al Capitalei. De asemenea, politicianul a declarat faptul că a analizat mai mulţi potenţiali candidaţi.
Romania TV
02 mart. 2020, 21:01
Orban, despre susţinerea lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei: Toţi candidaţii au şanse să câştige, dar nu oferă garanţia sută la sută

Ludovic Orban a menţionat faptul că a realizat o cercetare amplă, atât cantitativă, cât şi calitativă. De asemenea, toţi candidaţii testaţi au şanse de câştig.

”Nu e nicio surpriză. Am anunţat că vom lua o decizie după ce vom finaliza cercetarea pentru Bucureşti, am realizat o cercetare amplă pe peste 4.600 de subiecţi, am realizat şi o cercetare cantitativă şi o cercetare calitativă. Mi-aş fi dorit să spun sută la sută că avem un candidat al PNL care  poate să câştige alegerile în Bucureşti. Toţi candidaţii testaţi au şanse să câştige, dar nu oferă garanţia sută la sută de câştig”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Realitatea Plus. 

Citeşte şi: Ludovic Orban, anunţ despre Nicuşor Dan şi critici la adresa PLUS: „Nu ştiu ce va face Cioloş, Cioloş, e mai mult la Bruxelles”

Orban a declarat faptul că nu a fost măsurat doar Nicuşor Dan, ci au existat şi alţi potenţial candidaţi. Conform acestuia, PNL este partidul care e umăr la umăr cu Firea, actualul primar al Capitalei şi PSD.

”Cu siguranţă l-am măsurat şi pe Nicuşor Dan, am măsurat şi alţi potenţiali candidaţi, iar rezultatul analizei profunde pe care am făcut-o este că pentru a avea garanţia succesului, pentru a avea garanţia că eliberăm Bucureştiul de acest regim incompetent, corupt, care risipeşte banul public şi care a blocat Bucureştiul şi a înrăutăţit calitatea vieţii în Bucureşti, pentru a avea garanţia acestui obiectiv, cea mai bună soluţie este ca partidul…, despre care vă mărturisesc că nu există niciun motiv de supărare din partea URS pentru că Nicuşor Dan era candidatul votat prin votul membrilor USR din Bucureşti, candidatul USR Bucureşti. PNL a trecut peste orgoliul de mare partid, deşi suntem de departe primul partid politic la nivel naţional, iar în Bucureşti suntem partidul care e umăr la umăr în bătălia cu Firea şi PSD, deşi suntem în poziţia asta am luat decizia de a nu sprijini un candidat din partea PNL, ci un candidat care fusese votat anterior de membri simpli USR. Are şansa şi datorită săprijinului USR, are şansa de a câştiga. PNL are deplina libertate să hotărască ce partid sprijină”, a mai declarat Orban.

Citeşte şi: Ce avere are Nicuşor Dan. Maşina pe care o conduce ar fi fost interzisă dacă se aplica taxa oxigen

Ludovic Orban a mai adăugat faptul că Nicuşor Dan este ”dedicat acestui obiectiv şi a fost preocupat de rezolvarea problemelor Bucureştiului”.

”Am ales un candidat pe care îl cunosc, este dedicat acestui obiectiv şi a fost preocupat de rezolvarea problemelor Bucureştiului. Este un om cu care am discutat aproape în detaliu soluţii pe multe domenii ale bucureştiului şi am încredere că va fi un primar bun, dedicat şi cred că are şansa să câştige alegerile. Vă aduc aminte  că în discuţiile cu aproape orice bucureştean care nu sprijinea PSD mi s-a bătut obrazul că Firea a ajuns primar general din cauza PNL. Sigur că am făcut pasul înapoi când a început urmărirea penală împotriva mea”, a mai afirmat preşedintele PNL. 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Vasile Mogoş, cu ultraşii în peluză la Universitatea Craiova – Levski: „Am plâns când am plecat de pe Oblemenco” Ce vrea să facă la finalul meciului
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru august 2026. Casa de Pensii a început distribuirea. Câte locuri au fost repartizate
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România