ZILE LIBERE pentru părinţi chiar de marţi. Legea a apărut în Monitorul Oficial. Se aplică şi în privat, dar nu pentru toată lumea

Legea care prevede acordarea de zile libere părinţilor, atunci când unităţile de învăţământ sunt închise din motive extreme a fost publicată în Monitorul Oficial. Personalul din sectoare cu foc continuu poate beneficia de prevederi doar cu acordul angajatorului.
Romania TV
15 mart. 2020, 10:36
ZILE LIBERE pentru părinţi chiar de marţi. Legea a apărut în Monitorul Oficial. Se aplică şi în privat, dar nu pentru toată lumea

ZILE LIBERE 2020, SCOLI INCHISE CORONAVIRUS. Legea care prevede acordarea de zile libere părinţilor, atunci când unităţile de învăţământ sunt închise din motive excepţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial. Personalul din sectoare cu foc continuu poate beneficia de prevederi doar cu acordul angajatorului.

Legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, a fost publicată în Monitorul Oficial.

ŞCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educaţiei a cerut prelungirea suspendării cursurilor

Prevederile se aplică părinţilor cu copii cu vârsta mai mică de 12 ani sau celor care au copii de până la 18 ani, dacă au o dizabilitate, şi care sunt înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.

Legea se aplică la închiderea temporară a unităţilor din cauza condiţiilor meteorologice sau a oricăror situaţii extreme, declarate ca atare de către autorităţi.

„Prevederile se aplică angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare , din unităţile cu foc continuu, din unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, doar cu acordul angajatorului”, prevede legea.

Ce riscă părinţii care cer amândoi ZILE LIBERE

”Zilele libere se acordă pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere semnată de către ambii părinţi, respectiv de către tutorele legal în cazul familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menţionată. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferente cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli ale angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

În cazul în care se constată, în urma unor verificări, că ambii părinţi au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile legii.

Pot beneficia de zile libere, atâtea câte stabileşte Guvernul, atât angajaţii din sectorul public, cât şi cei din sectorul privat. Deocamdată, cursurile din învăŢământul preuniversitar sust suspendate până în 22 martie, dar se discută despre prelungirea perioadei. Legea a fost promulgată sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis.

Părinţii care vor să beneficieze de noua lege privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, vor putea primi cel mult 185 lei pe zi, transmite avocatul Victor Stănilă. 

 ZILE LIBERE: câţi bani pot încasa pe zi părinţii

Marţi, 17 martie 2020, intră în vigoare legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Pentru aplicarea acesteia mai este necesar ca Guvernul să stabilească prin hotărâre numărul de zile acordate în acest scop.

Indemnizaţia pe care o vor încasa pentru fiecare zi în care stau acasă cu copilul reprezintă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare. Există însă o limită: părintele nu poate încasa mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Având în vedere că luna martie are 22 de zile lucrătoare, iar salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit prin Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei, înseamnă că părintele poate primi cel mult 185 de lei pe zi.

“Aceasta înseamnă că, de marţi, părinţii sunt protejaţi şi din punct de vedere financiar, fie că lucrează la stat sau în mediul privat. Angajatorii nu pot refuza acest drept al părintelui câtă vreme munca nu poate fi prestată la domiciliu sau felul muncii nu permite aplicarea dispoziţiilor în legătură cu telemunca. Cererea se face de un singur părinte, iar celălalt trebuie să dea o declaraţie pe propie răspundere din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni”, a declarat avocatul Victor Stănilă, managing partner la Victor Stănilă Law Office.

Banii vor fi acordaţi de angajatori din contul capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia. Ulterior, compania îşi va recupera sumele de la Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Atenţie însă la următoarele condiţii impuse de lege:

  • poate beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor un singur părinte
  • legea nu se aplică angajaţilor din toate domeniile de activitate. Dacă părintele lucrează într- unul dintre următoarele domenii, poate beneficia de prevederile acestei legi doar cu acordul angajatorului: din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.
  • locul de muncă ocupat de părinţi nu permite munca la domiciliu sau telemunca,
  • copilul sau copiii trebuie să aibă până la 12 ani şi să fi înscrişi în cadrul unei unități de învățământ,
  • în cazul părinţilor cu copii cu dizabilități, vârsta acestora trebuie să fie de până la 18 ani. Şi aceştia trebuie să fie înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
O anomalie climatică îi șochează pe experți. Cele mai fierbinți 50 de orașe din lume, concentrate într-o singură țară
Capital.ro
Plata CASS pentru pensii ar putea fi modificată. Avertisment pentru pensionari: Nu veți primi banii înapoi!
Playtech.ro
Codul Rutier 2026: parcarea ilegală te poate costa peste 1.000 de lei. Unde nu ai voie să oprești nici măcar câteva minute
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Amenzi duble pentru cei care stau la bloc. Cât plătești acum dacă îți deranjezi vecinii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi