IMAGINEA ZILEI Un ieşean a fost oprit de Poliţie într-o ipostază neobişnuită FOTO

Un ieşean a fost oprit de Poliţie miercuri, în plină stare de urgenţă, în timp ce acesta se deplasa prin oraş la bordul unui... cal.
Romania TV
25 mart. 2020, 16:50
IMAGINEA ZILEI Un ieşean a fost oprit de Poliţie într-o ipostază neobişnuită FOTO

Un ieşean a fost surprins miercuri într-o zonă centrală a municipiului Iași, nu oricum, ci călare, relatează Bzi.ro. Bărbatul era echipat corespunzător perioadei de pandemie, avea masca pe faţă şi, probabil, s-a gândit să iasă cu animalul de companie la plimbare.

A fost însă oprit de poliţiştii ieşeni care l-au legitimat şi i-au cerut să prezinte declaraţia pe propria răspundere în care explică scopul şi traseul deplasării.

Nu este clar dacă un cal poate fi considerat animal de companie şi, deci, dacă la acest fel de plimbare se referea Ordonanţa Militară. De asemenea, se poate argumenta că unui cal nu i-ar fi de ajuns o plimbare scurtă, în jurul blocului.

Citeşte şi: Bărbat alergat pe stradă, încătuşat şi amendat pentru că nu a respectat prevederile Ordonanţei Militare nr. 3 VIDEO