Florin Cîţu, despre noua OUG privind amânarea plăţii ratelor: Dobânda este zero. Plata se va face eşalonat în 60 de rate egale

Ordonanţa care permitea amânarea plăţii ratelor şi alte facilităţi fiscale în perioada de criză economică generată de pandemia de coronavirus a fost retrasă de la publicare în Monitorul Oficial. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat luni seara că noua ordonanță privind amânarea plății ratelor la creditele bancare prevede o dobândă zero pentru creditele ipotecare și plata creanței în 60 de rate lunare egale, după încheierea perioadei de amânare.
Filip Stan
30 mart. 2020, 16:54
Florin Cîţu, despre noua OUG privind amânarea plăţii ratelor: Dobânda este zero. Plata se va face eşalonat în 60 de rate egale

UPDATE: „Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit.

La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat încheierii perioadei de amânare”, a precizat ministrul, la finalul ședinței de Guvern.

UPDATE: „Sunt câteva clarificări care au fost emise în ordonanța trecută, că am văzut discuții în spațiul public, că e dobândă la dobândă. Am specificat și perioada când se pot depune aceste cereri, 45 de zile din momentul în care apare această ordonanță”, a spus ministrul de Finanțe Florin Cîțu la începutul ședinței de Guvern de luni.

Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 3 modificări care vor fi făcute în ședința de Guvern:

„La creditele ipotecare va fi dobîndă 0. Nu există dobândă la dobândă;

Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;

Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe”.

Ştire iniţială: 

OUG privind ratele va fi definitivată în şedinţa de luni, „Ordonanța care amână plata ratele romanilor până la 9 luni(!!!) nu este retrasa! Câteva observații ale MFP care clarificau mai multe discuții apărute în spațiul public au fost omise din varianta trimisă spre publicare. Astăzi în ședința de guvern de la ora 17:00 corectăm această eroare”, a anunţat ministrul Finanţelor pe Facebook.

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului – persoană fizică sau juridică – pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020. Cîţu a precizat că este vorba despre firme sau persoane care au fost afectate de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19.

 

Ministrul Finanţelor publice a anunţat adoptarea Ordonanţei privind suspendarea plăţii ratelor bancare, actul normativ prevăzând că de această posibilitate pot beneficia persoanele fizice şi juridice a căror activitate a fost afectată de pandemia Covid-19.

Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate până la încetarea stării de urgenţă, ea putând fi depusă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiţionale.

Potrivit actului normativ, „se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020”.

„Am făcut acest lucru pentru că s-ar putea să fie persoane sau companii care doresc să suspende pe o lună, două sau trei luni.(…) Având în vedere Asociaţiei Europene a Băncilor şi decizia Băncii Centrale (…) care se referă explicit la această pandemie a introdus un articol care prevede că măsura se acordă doar debitorilor a căror activitate a fost direct sau indirect afectată de pandemia de Covid-19”, a precizat ministrul Florin Cîţu.

Acesta a precizat că vor fi aprobate, cel mai probabil săptămâna viitoare, normele metodologice privind aplicarea ordonanţei şi că în baza acestora va fi o plajă „foarte largă” privindu-i pe beneficiarii prevederilor acestei ordonanţe.

Ministrul a mai precizat că de această prevedere legală vor beneficia persoanele care nu au restanţe la momentul depunerii cererilor.

Cererile pot fi depuse cel mai târziu până la încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte dobânzile după perioada de suspendare, Florin Cîţu a spus că aceste dobânzi se capitalizează la soldul creditului existent şi se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie vor face creditele ipotecare pentru care dobânda se va plăti într-o perioadă de maximum cinci ani, a explicat ministrul.

„În cazul creditelor ipotecare statul român garantează plata dobânzii capitalizate sută la sută, dar trebuie această dobândă plătită pe o perioadă de cinci ani de la momentul suspendării”, a spus Cîţu.

„Aici este vorba de a-i ajuta pe cetăţeni. Poate după această perioadă nu toţi pot să-şi revină imediat şi atunci, pentru a nu avea probleme cu plata ratelor, statul va plăti această dobândă în locul cetăţenilor şi după aceea va recupera de la cetăţeni pe o perioadă mult mai lungă. Deci ne asigurăm că cetăţenii nu vor avea probleme în perioada următoare cu plata ratelor”, a mai afirmat Florin Cîţu.

 

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară
I. MĂSURI NECESARE APLICĂRII DISPOZIŢIILOR DECRETULUI NR.195/2020 PRIVIND INSTITUIREA STĂRII DE URGENŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, prelungirea şi prorogarea unor termene, şi pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-43.pdf 
II. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/OUG-1.pdf 
III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind plata contribuției României la bugetul Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-48.pdf 
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Alba, Sibiu, Cluj, Timiș, Argeș, Vaslui, Brăila, Călărași, Ialomița, Constanța, Prahova, Galați, Giurgiu, Dâmbovița, Bacău, Ilfov, Brașov și municipiul București
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-44.pdf 
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea ocupării temporare din fondul forestier naţional, de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” SA a terenului în suprafaţă de 0,5773 ha, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale „Consolidarea sistemului de transport din România între Onești – Isaccea și inversarea fluxului la Isaccea” – etapa 1
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-45.pdf 
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Tribunalului Mehedinţi, precum şi declararea lui ca bun de interes national 
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-46.pdf 
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind achiziţia studiilor de fezabilitate destinate construirii unor noi locuri de detenţie în sistemul administraţiei penitenciare
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/HG-47.pdf 
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Asigurarea complementarităților și sinergiilor între programele finanțate din fondurile aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 și alte programe, mecanisme și inițiative la nivel național și european
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/MEMO-5.pdf 
2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea participării domnului Petrică Lucian RUSU – Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în calitatea de membru al Consiliului de Administratie al Societatii Naționale a Sării S.A.
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/03/MEMO-6.pdf 

Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT