Florii 2020. Tradiţii şi superstiţii în Duminica Floriilor

Anual, creştin-ortodocşii sărbătoresc Floriile, zi cu o însemnătate aparte. Când sunt Floriile în 2020 şi ce este bine să faci în această zi pentru a te apropia de Dumnezeu, în rândurile următoare.
Romania TV
11 apr. 2020, 17:26
Florii 2020. Tradiţii şi superstiţii în Duminica Floriilor

Când sunt Floriile în 2020

Floriile se sărbătoresc în duminica dinaintea duminicii Paştelui. Astfel, anul acesta, Duminica Floriilor, numită şi Duminica Patimilor, va pica pe data de 12 aprilie. Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește în ziua Învierii Domnului.

Începând cu seara din Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară, se săvârșesc slujbe speciale, numite denii. Deniile amintesc de momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea Acestuia în Ierusalim, până la Învierea Sa din morți.

Ce semnificație are Duminica Floriilor

Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim, pe un măgar, întâmpinat cu ramuri de măslin şi de finic şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

De aceea, în această zi, credincioşii strâng ramuri de salcie, care înlocuiesc, de fapt, ramurile de măslin şi de finic. Mai există, însă, o legendă potrivit căreia Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. Fecioara s-a rugat atunci de toate buruienile s-o ajute să treacă apa, însă doar salcia a fost cea care s-a aplecat şi din crengile sale I-a făcut Fecioarei punte peste apă. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia.

PROGNOZA METEO pentru Florii şi Paşte. Meteorologii anunţă vreme caldă cu temperaturi de 22 grade, dar şi ploi

De Florii, preoţii sfinţesc ramuri de salcie, pe care credincioşii le pun apoi la icoane. Există credinţa că aceste ramuri au puteri nebănuite și, în vreme de necaz sau boală, vor fi de ajutor celor care le au în case.

Tradiții și superstiții de Florii

În primul rând, în această zi este dezlegare la pește. Aceasta este a doua dezlegare la peşte din postul Paştelui, după cea de la Buna Vestire. Prin urmare, mai ales dacă ai postit, peştele nu ar trebui să-ţi lipsească de pe masă.

În Duminica Floriilor nu este bine să te speli pe cap, existând credinţa că vei albi înainte de vreme. Totuşi, dacă din diferite motive nu poţi respecta această superstiţie, folosește pentru spălatul părului numai apă sfințită sau descântată.

În Banat şi în Transilvania, în noaptea de dinaintea Duminicii Floriilor, fetele mari pun o oglindă şi-o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi pot fi folosite în descântece de dragoste şi de sănătate.

De asemenea, la ţară există credinţa că aşa cum va fi vremea de Florii, va fi şi în ziua de Paşte.

În această zi, gospodinele pregătesc plăcinte pe care, apoi, le dau de pomană săracilor.

Cum se va desfăşura slujba de Înviere în plină pandemie de coronavirus

În această zi înfloresc urzicile, motiv pentru care această sărbătoare mai este cunoscută şi sub denumirea de  “Nunta urzicilor”. Totuşi, urzicile nu sunt încă bune de mâncat în această perioadă.

Ca la aproape orice sărbătoare religioasă, şi în Duminica Floriilor există diverse practici pentru aflarea ursitului. Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsăritul soarelui. În zona Banatului şi a Transilvaniei, fetele de  măritat pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi folosite ca talismane pentru dragoste şi sănătate.

Tradiția spune, de asemenea, că este bine ca în ziua de Florii să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară la soare, pentru a-şi atrage ursitul.

Ce nume se sărbătoresc de Florii

De Florii, îşi serbează onomastica cei care poartă nume precum: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crin, Crina, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Florin, Florentin, Florica, Florentina, Floarea, Flora, Florenţa, Florina, Garofiţa, Genţiana, Gherghina, Iasmina, Iris, Lăcrămioara, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Mălina, Margareta, Micşunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorica.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte