PAŞTE 2020. Cele mai frumoase tradiţii, obiceiuri şi superstiţii din toate colţurile ţării

PAŞTE 2020. Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, dintotdeauna, un prilej de bucurie nemărginită. Dincolo de semnificaţia religioasă, sărbătoarea Paştelui a prilejuit apariţia unui număr mare de tradiţii şi obiceiuri în diferite colţuri ale ţării, multe dintre ele respectate până în ziua de azi.
Romania TV
19 apr. 2020, 06:04
PAŞTE 2020. Cele mai frumoase tradiţii, obiceiuri şi superstiţii din toate colţurile ţării

Paşte 2020. Tradiţii şi obiceiuri referitoare la ouăle roşii

Majoritatea obiceiurilor specifice celei mai mari sărbători a creştinătăţii au legătură cu ouăle roşii. Nu există gospodărie în care, de Paşte, să nu se găsească pe masă ouă roşii. Simbolistica vopsirii ouălor îşi are originea în legenda potrivit căreia Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat un coş cu ouă lângă cruce. Sângele care picura din rănile Mântuitorului a înroşit ouăle. Atunci, Iisus le-a spus celor prezenţi: „De acum înainte, să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, dupa cum am făcut şi eu astăzi”.

În ziua de Paşte, oamenii pun într-un vas cu apă un ou roşu. Există credinţa conform căreia, dacă te speli cu această apă pe faţă, vei fi sănătos întreg anul.

Se spune că ouăle care sunt vopsite în Joia Mare îi protejează pe cei din casă de suferinţe şi de necazuri.

În ziua de Paşte, se spune că este bine să mănânci un ou înaintea altor bucate, existând credinţa că acesta aduce sănătate trupului. După ou, se pot consuma peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea. De asemenea, oul nu trebuie mâncat cu sare, existând superstiţia că vei transpira tot anul.

Ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după o anumită regulă: persoana mai în vârstă ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de persoana din faţa sa,  în timp ce rosteşte “Hristos a înviat!”, la care i se răspunde “Adevărat a înviat!”.

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seară în România

Se mai spune că persoana cu care vei ciocni ouă în ziua de Paşti îţi va fi alături pe lumea cealaltă.

De asemenea, se crede că dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte, iar acesta nu se strică, vei avea noroc tot anul.

În mediul rural, există tradiţia îngropării cojilor de ouă roşii la marginea terenurilor agricole, pentru ca anul care vine să fie lipsit de grindină. De asemenea, cojile sunt puse în brazde, la arat, pentru ca pământul să dea rod bun.

Paşte 2020. Tradiţii şi obiceiuri de Paşte din diferite regiuni ale ţării

La Călăraşi, un simbol aparte al Învierii Domnului este cocoşul alb. În această zonă a ţării, cocoşii albi sunt crescuţi anume pentru respectarea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Se crede că gospodarul al cărui cocoş vesteşte primul Învierea Mântuitorului va avea parte de noroc, iar casa îi va fi îmbelşugată.

În Banat, la micul dejun din ziua de Paşte, se respectă tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin şi pâine sfinţite). În această regiune a ţării, meniul mesei de Paşte include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale. După acestea, masa continuă cu friptură de miel.

Anunţ OFICIAL al BOR: Slujba de Înviere, săvârşită în biserici, fără credincioşi. Aprindem lumânarea de la candela din casă

În Moldova, în dimineaţa zilei de Paşti, se pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină câteva monede. Copiii îşi spală faţa cu această apă, existând credinţa că vor avea parte de bogăţie.

PAŞTE 2020. Cele mai populare superstiţii de Învierea Domnului

Se crede că, în ziua de Paşte, nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros. Lumina sfântă trebuie păstrată în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, necazuri.

Anafura este considerată de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ea peste an.

De Paşte,  se aşază o bucăţică de fier sub prag, rolul ei fiind acela de a proteja gospodăria.

Dacă prima persoană care îţi calcă pragul casei în ziua de Paşti este bărbat, vei avea noroc tot anul.

De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele.

Despre cei care mor în această zi de mare sărbătoare se spune că sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în Rai.

Copiii născuţi în ziua de Paşte sunt binecuvântaţi şi au noroc toată viaţa.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cum a reacționat familia Alexandrei Duckadam la anunțul că formează un cuplu cu Eroul de la Sevilla. Era mai mare cu 20 de ani
Capital.ro
Pensie de 5.000 de lei sau mai mult în România. Plățile se fac acum, în 2026. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum dăm ceasurile în ultima duminică a lunii martie
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Istoria programului nuclear secret al României, Dunărea! La Măgurele s-au îmbogățit zeci de kilograme de uraniu din care se puteau fabrica sute de bombe atomice
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj