„Suntem mutilaţi, plângem toţi. Nu mi-am văzut copilul de o lună”. Mărturia tulburătoare a unui ambulanţier din Suceava

"Suntem mutilaţi, plângem cu toţii." Sunt mărturii tulburătoare ale unui cadru medical din Suceava. Bărbatul povesteşte că, deşi profesia l-a obligat să vadă multe, nimic nu l-a pregătit pentru momentele prin care trece acum şi peste despărţirea de familie care face totul cu mult mai greu.
Romania TV
13 apr. 2020, 08:28

„Tuturor ne este frică. Ne-au mutilat măştile şi gândurile. Plângem cu toţii şi noi am văzut multe, nu suntem asa sensibili. Am auzit din presă ca ar fi venit niste ajutoare umane de la Iasi, Piatra Neamt. De fapt erua niste oameni de la SMURD care efectiv stau la spitalul de Boli Infecţioase si se uita unul la altul. Nu vin cu noi, nu fac solicitări, COVID sau non-COVID nu fac solicitări. Stau acolo efectiv. Noi suntem epuizati, nu mai putem. Suntem terminaţi, izolaţi de familiile noastre. Asteptam un ajutor din partea unora care să fie efectiv cu noi aici în prima linie. Au venit acum două saptămâni, au instalat un cort. Nu s-a făcut nimic efectiv. Cortul a fost instalat degeaba. Au stropit cu niste substanţe si au plecat. Stau efectiv si se uita unul la altul”, acuză ambulanţierul. 

Cadrul medical susţine că „am ramas foarte putini, iar daca cineva vrea sa vina sa ne ajutae nu acolo, sa stea in curtea spitalului, nu să stea sa-şi facă poze in curte la Suceava, asta nu insemna asa fii detasat la Suceava. Detasat inseamna sa fii acolo, pe linia 1”.

Bărbatul suferă şi din cauza faptului că epidemia de coronavirus îl ţine departe de familie, de copilul său.

„Am o luna de zile de cand nu mi-am vazut copilul de 4 ani. Mama mea a plecat sa stea cu familia mea si eu m-am mutat la ea. Nu mai vrea sa vorbeasca cu mine. Cand vorbim pe Whatsapp imi intoarce telefonul, nu mai suporta ideea de a ma vedea doar pe tel. Eu mi-am invatat copilul sa mearga, sa vorbeasca. E atasat de mine. M-am despartit si sufar”, mai spus ambulanţierul din Suceava. 

 

812 cadre medicale infectate cu coronavirus în România

Un număr de 812 cadre medicale se infectaseră cu noul coronavirus în România până vineri, 10 aprilie,, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu. Cele mai multe cadre medicale infectate au fost raportate în judeţul Suceava – 429, de patru ori mai multe decât faţă de Bucureşti (103 cazuri), al doilea oraş pe lista. 

Iată împărţirea cadrelor medicale infectate cu COVID-19 pe judeţe.

Alba total 18
Arad total 44
București total 103
Bacău total 5
Bihor total 2
Bistrița-Năsăud total 5
Brăila total 1
Botoșani total 9
Cluj total 10
Caraș-Severin total 1
Constanța total 1
Covasna total 9
Dâmbovița total 3
Dolj total 1
Galați total 34
Giurgiu total 5
Hunedoara total 35
Ilfov total 2
Ialomița total 1
Iași total 13
Mehedinți total 1
Neamț total 34
Prahova total 1
Sibiu total 11
Satu Mare total 1
Suceava total 429
Timiș total 24
Teleorman total 1
Vâlcea total 1
Vrancea total 7

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Otopeni, mai scump decât Heathrow: cât te costă cu adevărat să mănânci în aeroportul din România, față de Londra, Madrid sau Roma
Capital.ro
Taxă obligatorie pe toate drumurile din România. Șoferii, amendați dacă achită după termenul impus
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai