Ozonoterapia, folosită în tratamentul pentru coronavirus. Dezvăluirile unui medic din Italia, despre beneficiile terapiei

Ozonoterapia a fost inclusă în tratamentul pentru combaterea noului coronavirus. Inclusiv specialiştii din Italia, ţară în care pandemia de COVID-19 a ucis peste 20.000 de oameni, s-au convins de eficienţa acestei practici medicale. Corespondentul special România TV în Italia, Rocco Xavi, a vorbit cu preşedintele Societăţii italiene de terapie cu ozon şi oxigen despre cum este folosită ozonoterapia în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
Romania TV
16 apr. 2020, 20:05
Ozonoterapia, folosită în tratamentul pentru coronavirus. Dezvăluirile unui medic din Italia, despre beneficiile terapiei

Medicul Marianno Franzini trăiește și lucrează în epicentrul focarului de la Bergamo. Cadrul medical a vorbit despre toate beneficiile ozonoterapiei  are ar putea duce la evitarea complicațiilor severe în cazul COVID-19, boala infecţioasă provocată de noul coronavirus.

„Ozonoterapia este cunoscută de peste 100 de ani. Tesla este cel care a înființat Societatea de ozonoterapie care îi purta numele, pentru că erau cunoscute beneficiile acestei metode. În Italia a ajuns acum 40 de ani, în 1982, și de la un număr de 90 de colegi care utilizam ozonoterapia, acum suntem peste 3000 de medici care o folosim”, a explicat medicul Marianno Franzini la România TV.

Ţările în care este folosită ozonoterapia

„În toate țările europene, în Germania de pildă sunt peste 15000 de medici și terapeuți care o folosesc, în Spania sunt cam la fel de mulți ca în Italia, în Austria, în Grecia, chiar și în Franța. Astăzi ozonoterapia este cunoscută și practicată în toată lumea. În fiecare țară din lume există medici ozonoterapeuți, într-un număr mai mare sau mai mic. Din China până în Statele Unite”, a precizat medicul italian.

Ozonoterapia, efectele asupra coronavirusului

„Nu am descoperit acest lucru, ci am studiat, încă de la primele contaminări cu acest virus, știind că produce hipoxie, adică lipsa oxigenului, pneumonii interstițiale, am început să gândim logic: ozonul este un antiviral; ozonul produce oxigen prin transformarea sa, deci reduce hipoxia la pacienți, deci ozonul ajută în lupta contra infecției pulmonare, era deja folosit în pneumonii, apoi am văzut că intervine și în microcirculație, combătând trombozele, fiind un anti-trombotic.

Punând laolaltă toate aceste particularități am preparat, primii în lume, un protocol specific, pentru combaterea virusului de la început, adică de la cazurile mai puțin grave până la cele grave”, a menţionat dr. Franzini.

Zeci de pacienţi cu coronavirus, trataţi cu ozonoterapie

„Avem deja primele date după administrarea la 50 de pacienți. Au fost publicate în două reviste medicale importante, aceasta este una din ele iar aceasta este o alta, Revista europeană de farmacologie, extrem de importantă, în care am publicat primele rezultate.

De asemenea ne ținem colegii și prietenii din toată lumea la curent, pe internet, pe site-ul nostru dar și pe Facebook, deci la fiecare 10 zile publicăm cele mai noi rezultate. Am ajuns acum la 50 de pacienți. 

Din 50 de pacienți intubați, mai sunt acum doar 3 intubați, restul fiind vindecați, având două teste negative și fiind externați din spital. Dar cercetarea nu s-a terminat fiindcă astăzi vom primi raportul tuturor examenelor paraclinice care ne vor arăta datele de laborator ale acestor pacienți pe parcursul celor 2 săptămâni în care au fost tratați”, a menţionat medicul italian.

Cum funcţionează tratamentul cu ozonoterapie în cazul coronavirus

Întrebat dacă după cinci şedinţe de ozonoterapie în 10 zile de tratament un pacient poate fi considerat vindecat, medicul Franzini spune că „acest lucru trebuie evaluat”.

„Dacă bolnavul a venit la noi de la începutul bolii, sunt 99% șanse să se vindece. Dacă pacientul este deja intubat, sunt 50% șanse de a-l putea salva. Putem spune că noi am abordat infecția cu coronavirus într-un mod revoluționar.

Vorbesc de Italia. Să nu îi mai lăsăm pe pacienții pozitivi la test timp de o săptămână sau 10 zile acasă, ci să îi luăm imediat și să îi tratăm deîndată.

Pentru că astfel avem 99% șanse de a-i vindeca într-o săptămână. Ei nu vor mai trebui apoi să vină în spital, decât dacă starea lor s-ar agrava, însă 99% dintre ei sunt tratați acasă.

Deci salvăm mai multe vieți, avem mai puțini morți, iar viața socială, profesională, economică, poate continua ca deobicei, pentru că ar deveni o boală ca gripa, o fac și peste o săptămână – zece zile mă vindec și îmi reiau activitățile obișnuite”, a explicat dr. Franzini.

Există tratament pentru coronavirus?

„Tratamente specifice nu există, deci s-a mers pe ideea că pacientul face boala și se poate vindeca. Noi trebuie să atacăm virusul încă de la început. Virusul nu e foarte rezistent la ozon. Așa că trebuie anihilat înainte ca el să deterioreze sistemul respirator și circulator. 

Astăzi în 18 spitale se practică protocolul nostru.

Metoda nu are contraindicații, nu dă alergii, nici intoxicații, și se poate asocia cu tratamentul obișnuit, așa cum facem astăzi în cele 18 spitale. Nu are contraindicații iar eficiența ei se vede în 15 zile”, a afirmat preşedintele Societăţii italiene de terapie cu ozon şi oxigen.

Profesorul Adrian Streinu Cercel: „Un medicament împotriva coronavirus e blocat în vamă din cauza birocraţiei”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ce prime se plătesc în marile companii de stat cu profituri de miliarde. Unde s-au tăiat bonusurile angajaților și unde au fost majorate
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Obligație pentru mii de șoferi pe timpul iernii. Legislația impune folosirea lanțurilor antiderapante
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Schimbări în 2026 pentru românii care stau la bloc. Guvernul a luat decizia care îi va încurca pe proprietari
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!