Monica Anisie, despre examenele naţionale: „Trebuie să gândim calendarele în funcţie de data la care revenim la cursuri”

Ministrul Educaţiei a spus miercuri că examenele naţionale pentru elevii din anii terminali ar putea fi organizate la alte date decât cele stabilite iniţial "numai dacă va fi nevoie” şi a reafirmat că elevii care vor susţine aceste examene vor avea de învăţat materia predată până la finalul primului semestru al anului şcolar. Anisie a întărit si faptul că admiterea la universităţi se va putea face online şi se va organiza numai după ce va fi susţinut examenul de Bacalaureat. 
Romania TV
22 apr. 2020, 19:04
Monica Anisie, despre examenele naţionale:

„Este o decizie pe care am luat-o. Am realizat ordinul de ministru prin care am aprobat noile programe pentru examenele naţionale şi, într-adevăr, materia şi conţinuturile pe care elevii le au de studiat până la examen sunt conţinuturile învăţate până la finalizarea semestrului I”, a afirmat Monica Anisie, miercuri seară, într-o intervenţie la Digi 24.

În ceea ce priveşte datele examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, ministrul Educaţiei a spus că vor exista calendare diferite faţă de cele obişnuite „numai dacă este nevoie”.

„Trebuie să gândim calendarele în funcţie de data la care revenim la cursuri. Cred că este important să finalizăm acest an şcolar. Toate statele din UE caută soluţii în aşa fel încât să se încheie anul şcolar şi examenele naţionale să se realizeze, e adevărat, în condiţii diferite decât am fost obişnuiţi până acum. Însă în orice stat situaţia este specială şi şi la noi este dificil de realizat ceea ce am avut până acum, examenele naţionale pe care le organizam la anumite date. Dacă este nevoie, vom avea şi calendare diferite, dar numai dacă este nevoie”, a adăugat Monica Anisie.

Cât despre admiterea la universităţi, ministrul Educaţiei a precizat că aceasta se va realiza după susţinerea examenului de Bacalaureat.

„În momentul în care organizăm examenul de Bacalaureat, adică ştim calendarul care va fi, atunci stabilim şi admiterea la facultate”, a afirmat aceasta.

Ea a reafirmat că universităţile au posibilitatea de a organiza examene de admitere online.

De asemenea, Anisie a afirmat că a propus miniştrilor din alte state europene să ia în calcul realizarea unui calendar astfel încât să nu aibă de suferit elevii care vor să studieze în alte ţări.

„Îi pot asigura pe copii că se pot înscrie şi la universităţi din străinătate, în momentul în care vom avea calendarul, îl vom face public”, a mai spus ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Citeşte şi: Monica Anisie: „Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ne va spune când putem relua cursurile. Sunt două sceenarii”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România