Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Laurenţiu Ţenţ, revocat din funcţie

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Laurenţiu Ţenţ, a fost revocat din funcţie, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban.
Romania TV
27 apr. 2020, 18:00
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Laurenţiu Ţenţ, revocat din funcţie

În Monitorul Oficial a apărut, luni, decizia premierului Ludovic Orban privind revocarea lui Laurenţiu Ţenţ din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Pensii Publice.

Traian Băsescu, mesaj îngrijorător pentru pensionari. „Creşterea pensiilor cu 40 la sută este o aberaţie”

De asemenea, Ţenţ a fost revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Potrivit documentului apărut în Monitorul Oficial, decizia a fost luată la propunerea ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Până la numirea unui şef al instituţiei, funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii va fi îndeplinătă de Tomiţă Murgoci, secretar general.

Ministrul Muncii a cerut schimbarea

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat pe facebook că a cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, Laurenţiu Ţenţ, deoarece datele actuale indică faptul că nu au fost îndepliniţi indicatorii de performanţă.

„Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult. Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent”, a scris Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de facebook.

Aceasta a subliniat că, în funcţii publice, o interesează exclusiv performanţa şi că vor urma câteva decizii importante de management. „În funcţii publice, mă interesează exclusiv performanţa. Da, propunerea de numire din decembrie 2019 a fost a mea, dar acest lucru nu înseamnă că, de dragul de a mă proteja, nu iau decizii atunci când este cazul. Ştiu un lucru, se poate face performanţă şi la casele de pensii. Urmează câteva decizii de management importante”, a subliniat ministrul Muncii.

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică de interes naţional care administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale.

CNPP aplică politicile şi strategiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă, legalitate şi eficienţă. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat