Stimulent de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut

Primăria municipiului Brăila va acorda un stimulent de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local aprobate miercuri.
Romania TV
29 apr. 2020, 11:47
Stimulent de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut

Primarul Marian Dragomir a publicat, într-o postare pe Facebook, condiţiile pe care părinţii trebuie să le îndeplinească pentru a putea primi aceşti banii.

„Stimulentul se va acorda doar pentru primele două naşteri. În cazul naşterilor gemelare sau de multipleţi se va acorda pentru fiecare copil. Ambii părinţi trebuie să aibă domiciliul în municipiul Brăila, stabilit cu cel puţin şase luni înainte de data naşterii şi să nu aibă datorii la bugetul local. Cererea se va depune în cel mult o lună de la data naşterii”, a explicat Dragomir.

Proiectul a fost iniţiat de consilierul municipal Daniela Rădulescu (ALDE) şi a fost votat de majoritatea consilierilor, existând o singură abţinere. 

 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că s-au luat măsuri pentru prelungirea automată a plăţii indemnizaţiei de creştere copil care expiră pe durata strării de urgenţă, iar părinţii nu trebuie să depună niciun document.

”Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decreteului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă. Fără stres şi fără griji suplimentare. Mă interesează ca fiecare părinte să primească în această perioadă semnalul că este văzut de Guvern”, a scris, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, prelungirea are loc automat, prin efectul legii, iar părinţii nu trebuie să depună niciun document şi nu trebuie să facă niciun demers.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România