Raportul cu măsurile luate în starea de urgenţă, depus luni în Parlament. Orban: „Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că raportul cu măsurile luate de Guvern în timpul stării de urgenţă va fi depus în Parlament. Prim-ministrul a cerut ca forma finală a documentului să ajungă la Executiv în cursul zilei de vineri, 1 mai.
Romania TV
30 apr. 2020, 14:34
Raportul cu măsurile luate în starea de urgenţă, depus luni în Parlament. Orban:

La începutul şedinţei de Guvern, Ludovic Orban a cerut fiecărui ministru să trimită forma finală a raportului cu măsurile luate pentru a fi încheiată informarea solicitată de Parlament.

„Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală privitor la măsurile sectoriale care au fost luate pe domeniul fiecărui ministru pentru a putea finaliza informarea solicitată de Parlament. Am primit materialul, dar mai sunt câteva retuşuri care trebuie făcute. Chiar, domnule ministru al Justiţiei, sunt prea puţine măsuri care sunt incluse, noi trebuie să prezentăm un raport cuprinzător privitor la toate măsurile, că până acum nu am mai informat Parlamentul”, a anunţat Orban, conform News.ro.

Premierul a precizat că raportul va fi depus luni în Parlament.

„Doamna vicepremier Turcan este practic coordonatoarea realizării acestui raport şi vreau să solicitaţi cel târziu mâine să fie în forma finală, astfel încât luni să putem depune raportul către Parlament”, a precizat premierul.

Guvernul vrea să acorde un ajutor companiilor mari. Orban: „Trebuie să fie un produs oarecum similar pentru garantarea creditelor”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România