Secretar de stat în MAI, despre amenzile primite de mii de români. „Scopul nostru nu a fost de a da amenzi”

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a declarat, miercuri, la România TV, că poliţiştii nu au avut ca scop amendarea românilor, ci "limitarea efectelor COVID". De asemenea, chestorul a anunţat că vor fi mobilizaţi mii de poliţişti în toată ţara la sfârşitul acestei săptămâni, după încheierea stării de urgenţă.
Romania TV
13 mai 2020, 18:04
Secretar de stat în MAI, despre amenzile primite de mii de români.

În interviul acordat jurnalistului Victor Ciutacu, chestorul Bogdan Despescu a explicat ce se va întâmpla după ce Curtea Constituţională a declarat că ordonanţa prin care au fost majorate amenzile contravine Constituţiei.

„Scopul nostru nu a fost de a da amenzi, ci de a preveni. Principalul nostru obiectiv a fost siguranţa cetăţeanului şi limitarea efectelor COVID.

Cetățenii trebuie acorde aceeași manieră de respect față de lege. Un număr mic de cetățeni nu a respectat legea”, a spus Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, la România TV.

Peste 300.000 de oameni au fost amendați pentru că au încălcat prevederi din Ordonanțele Militare. Peste 100.000 dintre cei sancționați au peste 65 de ani. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că ordonanţa prin care au fost majorate amenzile este neconstituţională.

Chestorul Bogdan Despecu a explicat că numai un număr mic de români au încălcat legea.

„Numai un număr mic de cetăţeni, undeva la 1,7 la sută din totalul cetăţenilor, a fost necesar să fie sancţionaţi”, a menţionat secretarul de stat în MAI, la România TV.

De asemenea, Bogdan Despescu a explicat că va exista o „perioadă de trecere” din momentul încheierii stării de urgenţă şi cel ai intrării în vigoare a stării de alertă.

Secretarul de stat în MAI a explicat că peste 30.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi în România, la sfârşitul acestei săptămâni. 

STARE DE ALERTĂ din 15 mai. Legea a trecut de Parlament. Ce se întâmplă cu amenzile

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Stare de urgență într-un oraș celebru din cauza zăpezii! Vremea extremă a paralizat totul
Fanatik.ro
Cei trei jucători de renume ai Stelei, prinși în cantonament jucând poker: „Bate-mă, omoară-mă, dar nu-i spune lui tata”
Capital.ro
Elena Udrea, apariție de senzație de Crăciun. Cum petrece fostul ministru al Turismului după ieșirea din pușcărie (FOTO)
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo, dată afară după ce a venit beată la antrenament: ”Miroși a băutură, ce cauți pe teren?! Mergi sănătos, nu am ce discuta cu tine”
MediaFlux
Donald Trump pune piciorul în prag între Ucraina și Rusia: Zelenski nu are nimic până nu aprob eu
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend