Fost lider mondial ATP susţine pedeapsa cu moartea pentru nerespectarea carantinei în timpul pandemiei

Marcelo Rios, fost tenisman chilian, lider ATP în 1998, este cunoscut pentru situațiile controversate în care a fost implicat, dar și pentru opiniile surprinzătoare. Rios este primul latino american care a ajuns pe prima poziţie a clasamentului ATP. Este, de asemenea, primul tenisman din era open care a deţinut prima poziţie fără să fi câştigat vreodată un turneu de Grand Slam.
Romania TV
15 mai 2020, 07:30
Fost lider mondial ATP susţine pedeapsa cu moartea pentru nerespectarea carantinei în timpul pandemiei

Fostul mare sportiv a făcut pe Instagram o declarație extremă, afirmând că susține ideea președintelui din Filipine, Rodrigo Duterte, cel care a declarat că toți cei care nu sunt de acord cu regulile privind la carantina și care fac scandal din această cauză ar trebui împușcați.

„Nu ştiu ce fel de guvern are ţara asta, dar e vorba de a omorî doi oameni care nu respectă (regulile de carantină n.r.) şi sunt sigur că niciunu n-o mai face pe şmecherul. Atenţie, este părerea mea. Cred că atunci când lucrurile scapă de sub control, trebuie o mână forte”, a scris Marcelo Rios, postând şi o captură foto cu declaraţie preşedintelui filipinez.

„Nu am vreo îndoială. Ordinele mele sunt pentru poliție și armată. Dacă există probleme sau apare o situație în care oamenii se ceartă pentru că nu sunt de acord cu regulile privind carantina și viata forțelor de ordine este în pericol, trageți pentru a ucide. Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt”, declarase Duterte în luna aprilie.

Citeşte şi: Ilie Năstase, înainte de starea de alertă: „Mai bine aşa, decât să ne infectăm toţi ca fraierii”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT