Poliţia Rutieră a reţinut peste 3.300 de permise auto în perioada 18-24 ianuarie

În urma acţiunilor din teren, au fost aplicate 37.874 de sancţiuni contravenţionale celor care au încălcat legislaţia. Dintre acestea, au fost aplicate 11.427 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2.326 pentru abaterile săvârşite de pietoni şi 1.273 pentru abaterile săvârşite de biciclişti, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
George Russo
26 ian. 2021, 17:25
Poliţia Rutieră a reţinut peste 3.300 de permise auto în perioada 18-24 ianuarie

Poliţia Rutieră a reţinut, în perioada 18-24 ianuarie, 3.300 de permise de conducere şi a aplicat peste 30.000 de sancţiuni contravenţionale în urma unei acţiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

De asemenea, au fost date 332 de sancţiuni pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 13 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 308 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Au fost reţinute 3.320 de permise de conducere: 1.318 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 330 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 316 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 307 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1.049 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce”, arată sursa citată, preluată de Agerpres.

Poliţia Rutieră retrage certificatele de înmatriculare ale maşinilor cu defecţiuni

Poliţiştii au retras 851 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale.

În perioada menţionată au fost constatate 357 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice: 180 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 127 pentru conducere fără permis, 20 pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 12 pentru consum de alte substanţe şi 18 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citeşte şi: Poluare masivă în București. S-a ajuns şi la valori de peste 600%. Ce spun reprezentanţii de la Mediu

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Anna Kournikova, însărcinată pentru a patra oară. Cum a fost surprinsă sportiva în vârstă de 44 de ani
Capital.ro
Bani după deces. Statul acordă moștenitorilor. Se depune solicitare direct la Casa de Pensii
Playtech.ro
Start up diaspora. Condiţii şi acte necesare pentru deschiderea unei afaceri
Adevarul
Comuna cu datorii de 1,5 milioane de euro și 48 de angajați: primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei în doar un an
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
O tânără de 26 de ani, influenceriță pe TikTok, a fost înjunghiată mortal în timpul unui jaf. Tragedia a avut loc sub privirile neputincioase ale iubitului ei
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Pensii majorate, prin Poșta Română. Începe trimiterea plicurilor cu deciziile
stirilekanald.ro
VIDEO De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi