Doliu în fotbalul românesc! S-a stins o mare stea a „Bătrânei Doamne”

Nicolae Dodean, fost jucător la UTA Arad, a încetat din viaţă la vârsta de 87 de ani. Anunţul decesului a fost făcut de clubul UTA, căruia şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii sale.
Romania TV
03 iun. 2020, 17:32
Doliu în fotbalul românesc! S-a stins o mare stea a

Nicolae Dodean a venit la UTA Arad în anul 1952, apoi a plecat la Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc. Au urmat doi ani în care a jucat pentru Casa Centrală a Armatei București (fosta denumire a echipei Steaua), după care a evoluat la Rapid, încheindu-şi cariera în mod ciclic, la formaţia arădeană.

Pentru a-i onora amintirea, site-ul oficial al clubului UTA a publicat povestea fostului jucător, aşa cum Dodean, zis şi Dodi-baci, i-a relatat-o lui Radu Romanescu, ofițerul de presă al echipei arădene, într-o zi din primăvara anului 2013:

„Iute m-am ridicat. Eram slab, tată-meu a murit pe front, iar mama lucra, săraca, tot timpul. Cei de la AMEFA m-au băgat în seamă”

Antrenorii echipei erau, la acea vreme, Stoffa și „Pubi” Auer: „Auer mi-a predat dulapul lui cu scule, iar el controla tot ce se executa în fiecare secție. Dacă nu îți dădea ștampila, erai gata! Bun antrenor a fost. Avea şi un restaurant lângă Piaţa Avram Iancu”, povestea Dodi-baci despre primul internațional din istoria fotbalului arădean. 

Nicolae Dodean a rămas la AMEFA un an şi jumătate, până în 1952, când conducătorul utist Grechner i-a bătut la uşă. 

„Îmbracă-te și hai cu mine, mi-a spus. Iar duminică m-a băgat la joc. Iar Braun nu m-a mai putut scoate din echipă”, povestea Dodean.

Citeşte şi Tragedie uriaşă în lumea sportului. A murit un multiplu campion mondial, supranumit „Vulpea”

Antrenorul Braun fusese chemat să reconstruiască echipa, aflată la un pas de retrogradare. În cele din urmă, arădenii au reuşit să rămână în prima divizie după victoria obţinută în fața fostei campioane ICO Oradea.

Dar o neînţelegere cu antrenorul Braun pune capăt carierei lui Nicolae Dodean la formaţia arădeană. Antrenorul îl pedepsise lăsându-l pe banca rezervelor înaintea unui meci pentru că… n-ar fi mâncat tot. Cel care intrase în locul lui în teren a avut o evoluţie slabă, iar publicul l-a cerut pe Dodean. Dodi-baci a intrat în teren, dar relaţia cu antrenorul a rămas ruptă definitiv: „Eu din cauza lui Braun am plecat. Am fost de principiul că ăsta îmi e drumul, pe el mă duc. Dar nici n-am avut pe nimeni să-mi dea un sfat…”.

Cel mai mult a avut de învăţat de la antrenorul Francisc Ronnay, care l-a luat la echipa Casei Armatei Cîmpulung Moldovenesc. Dodean îşi amintea cu plăcere de evoluţia lui la această echipă: „Media de vârstă era de 21 de ani și câteva luni. Eram toți tineri, ahhh! Am bătut Steaua, Dinamo, Oradea, UTA! A doua repriză, nu ne rezista nicio echipă. Eu și Cojereanu jucam în spate, ne acopeream unul pe altul, așa ne ’măturam’ de numa! Nu puteai să treci, în tot turul am primit 6 goluri!”

La finalul unui tur pe care echipa Casei Armatei din Cîmpulung îl încheia pe locul al doilea, autorităţile au luat decizia desfiinţării tuturor echipelor militare de fotbal din țară! Cu excepția CCA-ului! Nicolae Dodean s-a întors la Arad, însă în scurt timp a primit o telegramă prin care cei de la CCA îi propuneau să devină jucătorul lor.

„Am jucat destul puțin pentru CCA. Cu Petschovsky am stat în cameră, el în 1954 s-a întors la Arad. La echipele mari trebuie să ai clică. După ce a plecat el, nici eu n-am mai pupat echipa! Dar am avut bucuria nesperată ca în 2-3 ani să ajung cineva. Eu, care n-am avut nimic…”, povestea, nostalgic, marele fotbalist arădean.

La sfârşitul anului 1954, Nicolae Dodean este chemat la Rapid. A evoluat la această echipă șase ani. Am fost stâlpul apărării”, povestea Dodi-baci pentru sursa citată.

Fotbalistul a ajuns la „vișinii” printr-un transfer la o echipă intermediară, Casa Scînteii, de unde l-au luat rapidiștii. La eformaţia Rapid, i-a întâlnit pe Macri, Dungu, Liviu Coman, Remus Lazăr, Todor și Ozon, cel pe care n-ai fi vrut să-l ai adversar, pentru că, pe lângă driblingurile năucitoare, „când erai la pământ, venea să te ajute, dar îți băga degetele în ochi!”.

Citeşte şi Anamaria Prodan a preluat o echipă din Liga 1 şi vrea să fie rivala lui Becali la titlu. „Îmi doresc să ne batem pentru campionat”

Rapidul, numit la acea vreme „Locomotiva CFR”, avea susţinători fanatici. „Dacă ai trecut peste Podul Grant şi ai văzut că era împinsă mașina echipei adversare pe stradă, nu te apropiai. Într-o vreme, nici nu ne-au mai lăsat să facem meciuri în Giulești, numai pe 23 August, publicul era nebun! Se spunea că dacă n-ai călcat în scuipat de șmecher când treci peste podul Grant, nu ai ce căuta în București”, îşi amintea Dodean atmosfera tensionată de la Podul Grant.

Nicolae Dodean a părăsit Capitala în 1960 şi s-a întors la Arad. A ales însă Vagonul, unde a mai jucat patru ani, până în 1964. La 32 de ani, s-a dedicat profesiei de maistru al secției „Sculărie”. Periodic, se întrocea la marea lui dragoste şi îmbrăca echipamentul de fotbalist, la old-boys. În 1980, s-a retras definitiv, într-un meci jucat la Viena.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu pensiile în România. Mii de pensionari sunt CONFUZI
Spynews
Câte kilograme a luat Roxana Nemeș de când a rămas însărcinată! Vedeta a dezvăluit cum decurge sarcina ei | FOTO
Bzi.ro
Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma este dezamăgitoare!
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, după ce Elena Udrea a fost dusă de urgență la spital. Tensiuni între Adrian Alexandrov și Penitenciarul Târgșor
Capital.ro
Plata pensiilor și salariilor, în pericol? A fost tras semnalul de alarmă: E deja prea mult...
Playtech.ro
Aer irespirabil și temperaturi extreme în iulie. Meteorologii anunță un record negativ istoric în România
DailyBusiness
Fructele românești, pe cale de DISPARIȚIE! Înghețul le-a distrus!
Adevarul
Cum se circula pe Transalpina acum 90 de ani: „Cotește nesfârșit și la fiecare pas se izbește de marginea unui gol fără fund”
wowbiz.ro
Adrian Alexandrov a făcut anunțul despre Elena Udrea, la scurt timp după ce s-a aflat că ar putea fi eliberată condiționat. Ce s-a întâmplat la spital: „Din nefericire, după ce am plecat de la ea, de la vizită...”
Spynews
Răsturnare de situație! Tragedia aviatică din India, cu 260 de morți, ar fi fost provocată! Se ia în calcul, oficial, ipoteza unui sabotaj
Spynews
Prima reacție a lui Cezar Ouatu, după ce a apărut în presă că s-ar fi despărțit de logodnică! Declarații exclusive
Evz.ro
Acuzații de la o cunoscută actriță din România. Concediată din cauza opțiunilor politice
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
A murit fostul soț al Irinei Loghin! Acesta s-a stins din viață la 89 de ani
Cancan.ro
TRAGEDIE la Casa Regală! Prințul a murit fulgerător, la 9 luni după nunta cu aleasa inimii sale 😢
Playsport.ro
Derapaj de cea mai joasă speță! Un deputat AUR o umilește pe Oana Țoiu, noul ministru de Externe: „Nici Ucraina nu-i așa distrusă cum ești tu!”
Capital.ro
Dezvăluire despre alegerile prezidențiale din România 2024. S-a aflat tot despre Călin Georgescu: O alegere istorică...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Tragedie uriașă: 18 fete au murit într-un accident de microbuz
Tabelul karmic: află care este karma ta în funcţie de anul în care te-ai născut
MediaFlux
Președintele ANRE, avertisment după ridicarea plafonării la energie electrică! Un sfert de milion de români și-au ales deja alt furnizor la curent
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Atenție la plantele pe care le atingeți. Buruiana care arde ca acidul a invadat România (Video)