Ipoteză şocantă în cazul poliţiştilor arşi de vii. Poliţista fără carnet s-ar fi aflat la volan. Surugiu: „Încerca să obţină permisul”

O ipoteză şocantă a fost lansată de sindicalistul iulian Surugiu în cazul poliţiştilor arşi de vii de la Brăila. Acesta a lăsat să se înţeleagă că el crede că la volanul autospecialei se afla  poliţista care nu avea permis de conducere. 
Filip Stan
10 iun. 2020, 11:26
Ipoteză şocantă în cazul poliţiştilor arşi de vii. Poliţista fără carnet s-ar fi aflat la volan. Surugiu:

„Ancheta ne va spune cine conducea, din câte știu eu ea încerca să obțină permisul în aceste zile. Nu am spus că a condus fata, eu dau un sfat pentru cetățeni, să nu încredințăm mașina celor fără permis”, a declarat Surugiu la România TV. 

Reamintim că doi poliţişti din Brăila au murit în urma unui accident, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a rezultat cu decesul celor doi agenţi de poliţie aflaţi în autovehicul.

De cealaltă parte, IGPR acuză că reprezentanții sindicatelor se folosesc de o tragedie pentru a-și face imagine. Poliția precizează că cei doi agenți erau în serviciul de patrulare cu o mașină Dacia Logan din 2018, inscripționată și dotată cu rampă de avertizare optico – acustică.

Mașina avea revizia făcută în luna mai 2020, la reprezentanța producătorului din Brăila, iar inspecția tehnică periodică era valabilă până în luna octombrie 2021.

La data producerii accidentului, autoturismul avea un rulaj de aproximativ 64.000 de Km.

„Expertiza tehnică, precum și celelalte probe administrate în cadrul dosarului penal, vor stabili cauzele accidentului rutier. Considerăm că este prematur ca unele persoane să-și exprime opiniile vis-a-vis de modul în care acesta s-a produs, mai ales dacă nu cunosc toate datele din anchetă. Este regretabil că unii reprezentanți ai organizațiilor sindicale aleg să folosească astfel de tragedii pentru a-și face imagine, nefiind informați corect și propagând în spațiul public date eronate, de natură a denigra instituția”, transmite IGPR.

Reamintim că doi polițiști din Brăila au murit marți seară într-un accident rutier produs în Ianca, Brăila. Mașina în care se aflau cei doi a lovit un copac și a luat foc.

„Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila au decedat în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleanțe familiilor colegilor noștri și tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis marți seara IGPR.

Citeşte şi Doi poliţişti au MURIT CARBONIZAŢI în timpul unei misiuni în Brăila. Imagini terifiante cu maşina în flăcări VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
Hackerii au găsit o metodă prin care pot păcăli milioane de oameni. Peste 80% dintre atacurile de inginerie socială folosesc deja această tehnologie
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT