Ce se întâmplă cu indemnizaţiile primite de mame pentru creşterea copiilor după 15 iunie

Şeful Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, a anunţat vineri, că Guvernul a decis să prelungească până la 31 decembrie acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului în cazul în care aceasta expiră în perioada stării de alertă. Dancă a precizat că această măsură se aplică numai persoanelor care activează în domenii unde restricţiile rămân în vigoare pe perioada stării de alertă.
Romania TV
12 iun. 2020, 10:10
Ce se întâmplă cu indemnizaţiile primite de mame pentru creşterea copiilor după 15 iunie

Şeful Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, a declarat că în şedinţa de Guvern de joi seara a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în domeniul protecţiei sociale.

„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a iniţiat un act normativ care pe de o parte vine să reglementeze prelungirea unor facilităţi acordate persoanelor pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă, iar pe de altă parte să permanentizeze o serie de proceduri instituite în această perioadă, măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru.
Ionel Dancă a afirmat că a fost prelungită acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la data de 31 decembrie 2020.

„Indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă se prelungeşte până la 31 decembrie 2020, la fel şi stimulentul de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade. Potrivit acestor prevederi, impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane de lei pentru două luni în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului de care vor beneficia aproximativ trei mii de persoane în situaţia în care această indemnizaţie este de 2.200 de lei. În schimb pentru stimulentul de inserţie se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane şi acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei, estimat pentru o perioadă de două luni”, a afirmat Dancă.

Violeta Alexandru a anunţat noi măsuri pentru angajaţii aflaţi în concediu de îngrijire a copilului

El a precizat că aceste măsuri se aplică doar persoanelor care activează în domenii unde continuă restricţiile pe perioada stării de alertă.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Se pune limită la apă! Decizia intră în vigoare începând cu noaptea de 19/20.06.2025
Playtech.ro
Penalităţi pentru întârzierea plăţilor la asociaţia de proprietari, în 2025. Cât dai în plus, de fapt
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Regretele și temerile lui Ion Iliescu. Sfaturi pentru românii care vor să aibă o viață lipsită de griji
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
SUA eliberează, din nou, vize pentru tineri! Condiția pe care trebuie să o respecte studenții pentru a fi eligibili
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Lovitură pentru toți pensionarii: până la 350 de lei tăiați din pensie în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă