Economia Marii Britanii se prăbuşeşte din cauza restricţiilor pentru combaterea pandemiei

Oficiul Naţional de Statistică a anunţat, vineri, că economia britanică a scăzut în aprilie cu 20,4%, comparativ cu luna precedentă. Acesta a fost cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv 1997. De vină ar fi măsurile destinate să limiteze pandemia de coronavirus,  transmit DPA şi Reuters.
Romania TV
12 iun. 2020, 11:48
Economia Marii Britanii se prăbuşeşte din cauza restricţiilor pentru combaterea pandemiei

Scăderea PIB-ului Marii Britanii „este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei”, a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS.

„Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie”, a adăugat Athow, potrivit Agerpres.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat în aprilie un declin cu 19%, pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat agenţiile de turism şi hotelurile în urma introducerii restricţiilor.

Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte „un scenariu ilustrativ”, potrivit căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021. Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat. Conform acestui scenariu, Banca Angliei se aşteaptă la o prăbuşire cu 25% a PIB-ului în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, precum şi o dublare a ratei şomajului, până la 9%.

Germania a intrat în recesiune în mai

Germania a intrat în recesiune, după ce a înregistrat cea mai mare scădere economică trimestrială de la criza financiară din 2009, informează BBC.

Cea mai mare economie din Europa a avut o scădere de 2,2% în primele trei luni din 2020, după ce magazinele și activitățile economice au fost închise la mijlocul lunii martie de teama răspândirii epidemiei de coronavirus.

Citeşte şi Măsurile de relaxare economică vor fi PRELUNGITE. Ce se întâmplă cu popririle şi executările silite

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT