Un grefier al Curţii de Apel Craiova, reţinut după ce a luat mită 28.500 de euro

Un grefier al Curţii de Apel Craiova a fost reţinut după ce a luat mită 28.500 de euro de la opt persoane cărora le-a promis că va interveni pe lângă magistraţi ai aceleiaşi instanţe, pentru a fi date soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi, informează Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA).
Romania TV
10 nov. 2012, 10:23
Un grefier al Curţii de Apel Craiova, reţinut după ce a luat mită 28.500 de euro

Potrivit sursei citate, în perioada 2011 – 9 noiembrie 2012, Ion Victor Toader, grefier în cadrul Curţii de Apel Craiova, a pretins şi primit în mod injust, de la opt persoane, suma totală de 28.500 de euro, potrivit Mediafax.

„Inculpatul a primit aceşti bani susţinând că, în calitatea sa de grefier la Curtea de Apel Craiova, va interveni pe lângă magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu judecarea unor cauze penale privind persoanele de la care a primit banii sau apropiaţi ai acestora, cărora le va da aceşti bani pentru a-i determina să pronunţe soluţii favorabile persoanelor care au remis sumele de bani sau apropiaţilor acestora”, se precizează într-un comunicat de sâmbătă al DNA.

Grefierul a fost reţinut vineri, după ce a fost prins în flagrant primind 2.000 de euro de la una dintre cele opt persoane. El va fi prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din Direcţia Generală Anticorupţie a MAI şi cu ofiţeri din cadrul structurilor locale, specializate în culegerea de informaţii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Camerele inteligente trimit amenzi automat. Abaterile pe care le pot detecta fără să te oprească poliția
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România