România, în vizorul presei străine din cauza exploziei de cazuri de COVID-19: „Este unul dintre cele mai importante focare din Europa”

România a captat atenţia presei străine, din cauza exploziei de cazuri de coronavirus. Jurnaliştii din Ungaria şi Italia arată cu degetul spre guvernul de la București care a scăpat epidemia de sub control.
Filip Stan
24 iul. 2020, 07:09
România, în vizorul presei străine din cauza exploziei de cazuri de COVID-19:

Primul val al epidemiei de coronavirus din România nu a prezentat un motiv deosebit de îngrijorare, însă, în ultimele săptămâni România s-a transformat într-unul dintre focarele majore din Europa. Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, joi, 1.112 cazuri noi de infectare cu coronavirus, pe teritoriul României fiind confirmate până în prezent 41.275 de cazuri. La ATI sunt internați 285 de pacienți, iar 25 de persoane au murit. 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

La data 22 iulie, Guvernul a decis închiderea satului Cartojani, în provincia Giurgiu, în extremitatea sudului țării, unde săptămâna trecută s-au înregistrat în medie peste 3 cazuri pe zi la o mie de locuitori.

Jurnaliştii din presa maghiară titrează: „Ţara vecină nu reuşeşte să controleze virusul”, în timp ce Il Fatto Quotidiano: „România este unul dintre cele mai importante focare de coronavirus din Europa”.

Citeşte şi Expert în sănătate, avertisment sumbru pentru români: În două săptămâni ajungem la 2.000 de cazuri de coronavirus pe zi

În Belgia, numărul de cazuri a crescut cu 91% față de săptămâna precedentă și a fost introdusă obligația de a purta măşti şi în exterior, în timp ce Regatul Unit a stabilit că acestea trebuie purtate în toate magazinele, inclusiv în restaurante sau în cafenelele takeaway. Pe de altă parte, Germania înregistrează aproximativ 2 mii de noi infecții, toate legate de focarul izbucnit în abatorul Toennies din orașul Rheda-Wiedenbrueck, din Renania de Nord-Westfalia. În creştere şi cazurile din Spania (971), în special în regiunile Aragon și Catalonia.

Il Messaggero: În regiunea Lazio, joi au fost depistate 26 de noi cazuri de coronavirus. Jumătate sunt cetăţeni străini, printre care două românce din Bacău care se întorceau la îngrijit bătrâni

În ultimele 24 ore, în regiunea Lazio au fost înregistrate 26 de noi cazuri de coronavirus și un deces. Este a doua zi succesivă când se înregistrează o creștere a infectărilor (ieri au fost 16). Din noile cazuri, aproape jumătate (12) sunt importate: patru cazuri sunt cetăţeni din Bangladesh, alţi patru provin din India, două cazuri sunt din România, unul din Lituania și un caz din Maroc. S-a dispus suspendarea temporară a restaurantului „Michelino Fish” din cauza unei angajate care s-a dovedit a fi pozitivă la testul Covid, potrivit g4media. 

A început operaţiunea de urmărire a contactelor, şi au fost cerute listele clienților care vor fi trimişi la drive-in-ul din Casal Bernocchi. Au fost identificate şi îngrijitoarele care se întoarceau din România la bordul autocarelor care circulă pe ruta Bacău-Roma. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare. „Scăderea atenției poate genera o creştere a numărului cazurilor zilnice. Factorii de risc care trebuie monitorizați rămân cazurile din import și viaţa de noapte”, comentează consilierul pentru sănătate din regiunea Lazio, Alessio D’Ama.

Două cazuri privesc două femei care se întorceau din România, iar procedurile internaționale de urmărire a contactelor au început deja. În unitatea sanitară Roma 4, s-a înregistrat un singur caz de pozitivitate în ultimele 24 de ore, fiind vorba de o persoană originară din Bangladesh. În unitatea sanitară ASL Roma 5 s-au verificat patru cazuri noi în ultimele 24 de ore, două fiind persoane de naționalitate indiană. A început deja o anchetă epidemiologică. Un alt caz priveşte un bărbat de naționalitate lituaniană care s-a întors din țara de origine. Au început început procedurile de urmărire internațională a contactelor.

Citeşte şi Vestul Europei, ameninţat de un nou val de coronavirus. Italia a raportat cel mai mare număr de infecţii din ultimele 35 de zile

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România