Accident feroviar grav în Portugalia. Cel puţin doi morţi şi 37 de răniţi VIDEO

Un accident feroviar grav a avut loc, vineri, în Portugalia. O persoană a murit, iar alte 35 au fost rănite în urma impactului dintre un tren de mare viteză şi un vehicul de întreţinere. 
Romania TV
31 iul. 2020, 16:08
Accident feroviar grav în Portugalia. Cel puţin doi morţi şi 37 de răniţi VIDEO

Un purtător de cuvânt al CNOS a declarat pentru Reuters că două elicoptere medicale, precum şi 163 de salvatori, inclusiv pompieri, se află la locul accidentului.

La bordul trenului Alfa Pendular, cel mai rapid din Portugalia, se aflau 240 de persoane, a precizat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că dintre cei 35 de răniţi, 30 au răni minore şi cinci sunt răniţi grav.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului districtual de operaţiuni de asistenţă din Coimbra, oraş aflat în apropierea locului unde a avut loc coliziunea, a declarat pentru Reuters că şi mai multe autovehicule ale serviciilor de urgenţă se îndreaptă spre locul coliziunii.

Canalul de televiziune SIC a anunţat anterior că accidentul feroviar s-a soldat cu un mort şi cel puţin 50 de răniţi. 

Citeşte şi Explozie puternică la un restaurant japonez. O persoană a murit şi alte 17 au fost rănite VIDEO

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Comuna din România cu teren de fotbal ca-n Premier League. Gazon perfect și mii de oameni la meci
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Se schimbă regulile pentru coletele din China. Ce taxe noi vor plăti românii pentru Temu și Shein
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?