Ponta, despre moţiunea de cenzură: „Rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic, rămânem cu Orban”

Aflat duminică la lansarea candidaţilor pentru Ilfov ai partidului Pro România, Victor Ponta a acuzat un "blat" între PSD şi PNL, atât în vederea alegerilor locale, dar şi în Parlament, în ce priveşte moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi, care va fi votată luni.
Romania TV
30 aug. 2020, 08:20
Ponta, despre moţiunea de cenzură:

„Şi blaturile sunt foarte mari. Aici nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi, cei de la Pro România, o să votăm moţiunea de mâine, deja rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămâne cu Orban şi cu gaşca foarte bine finanţată din Ilfov”, a declarat Ponta în discursul său.

El a catalogat şi campania electorală pentru aceste alegeri drept una specială, „gândită tot ca un blat între PSD şi PNL” pentru ca edilii în funcţia să îşi poată păstra mandatele.

„De fapt, asta au vrut, să nu se facă campanie şi să rămână totul cum era înainte, or noi trebuie să spargem acest blat şi să reuşim să facem ce nu au reuşit alţii”, a mai declarat Ponta.

„Nu suntem pe blat cu ei, nu ne pot cumpăra şi nu ne pot speria. Eu o să vă apăr şi pot să vă apăr destul de mult”, a dat asigurări preşedintele Pro România.

Citeşte şi: Dan Barna anunţă că USR nu va participa la votul pe moţiunea social-democraţilor: „România nu are nevoie de circul PSD”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Pierdere uriaşă pentru Universitatea Craiova înainte de Levski! Golgheterul s-a accidentat. Update de la ultimul antrenament. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 21 iulie. BNR a publicat noile cotații valutare. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Cum poți obține gratuit cadastrul și cartea funciară pentru proprietatea ta. Ce trebuie să faci, potrivit ANCPI
Adevarul
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România