Învăţătorul din Iaşi care îşi umilea elevii şi-a dat demisia

Învăţătorul din Iaşi care îşi umilea elevii şi-a dat demisia. În urma reclamaţiilor, dascălul de la Şcoala Gimnazială "Mihai Codreanu", fusese sancţionat cu reducerea de 15% a salariului până la finalul anului școlar. De asemenea, a demisionat şi directoarea şcolii.
Loredana Brumă
19 mart. 2021, 10:33
Învăţătorul din Iaşi care îşi umilea elevii şi-a dat demisia
Învăţătorul din Iaşi care îşi umilea elevii şi-a dat demisia

Învăţătorul Constantin Şerban, de la Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iaşi, acuzat că şi-a agresat elevii, şi-a dat demisia. Decizia lui Constantin Şerban a fost luată după ce acesta fusese sancţionat de către Consiliul de Administraţie cu reducerea cu 15% a salariului.

De asemenea, directorul instituţiei şcolare, Daniela Nechifor, şi-a dat demisia.

„Consiliul de Administraţie al şcolii a luat act de această hotărâre şi a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă. De asemenea, astăzi, directorul Şcolii Gimnaziale ‘Mihai Codreanu’ şi-a înaintat demisia către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, Inspectorul Şcolar General a numit în funcţia de director, prin detaşare până la sfârşitul anului şcolar, cu avizul membrilor Consiliului de Administraţie, un alt profesor titular al şcolii care îndeplineşte toate condiţiile specifice, fiind profesor cu gradul didactic I, membru CNEME şi având o experienţă managerială importantă, deoarece a mai îndeplinit funcţia de director la aceeaşi unitate de învăţământ”, a anunţat ISJ Iaşi.

Învăţătorul din Iaşi care îşi umilea elevii şi-a dat demisia

Învăţătorul Șerban Constantin, care este și consilier județean din partea PNL, a fost acuzat că umilește elevii la ore.  În urma unor înregistrări apărute în presă, se poate observa faptul că un bărbat cu voce similară cu a învăţătorului ţipă la elevi şi îi ridiculizează în diferite ipostaze, pe una dintre fetiţe numind-o „butoi”.

Întrebat despre acest subiect, Sorin Cîmpeanu a spus că este inacceptabil ca un profesor care a săvârşit fapte de abuz verbal şi emoţional faţă de elevi să continue activitatea de predare.

„Am solicitat inspectoratului şcolar şi conducerii unităţii de învăţământ luarea măsurilor necesare în interesul superior al elevului. Este inacceptabil ca un cadru didactic acuzat şi dovedit ca a săvârşit fapte de abuz verbal şi emoţional faţă de elevi să continue activitatea de predare. Apreciez ca inadecvată sancţiunea aplicată – diminuarea cu 15% a salariului până la finele anului şcolar”, a spus ministrul Educaţiei.

Constantin Şerban a precizat că decizia de sancţionare a sa este una politică, precizând că au fost puse presiuni din partea ISJ Iaşi care s-a antepronunţat pe subiect şi i-au „vrut capul”.

„Dedesubtul mare la toată problematica asta este că un grup din şcoala asta nu a suportat că directorul, care a fost un an de zile, nu s-a prezentat la concurs anul trecut şi s-a prezentat o altă colegă care este acum director. Din prima zi de şcoală şi-au pus în minte cum să dea directorul jos, iar având în vedere că eu aveam expertiză, au spus că dacă îl lăsăm pe ăsta deoparte ea rămâne descoperită. Şi de atunci a început presiunea, beţe în roate, tot felul de minuni şi au ajuns la asemenea acte”, a declarat Constantin Şerban.

Dascălul neagă autenticitatea înregistrărilor şi spune că nu este el cel înregistrat, că vocea nu îi aparţine şi că totul este o răzbunare a unei mame care i-a mai depus în trecut plângeri.

„Eu nu recunosc aceste înregistrări”, a precizat acesta. De altfel, el a fost investigat în toamna anului trecut şi a fost sancţionat cu un avertisment scris, după ce ar fi abuzat verbal o elevă.

Acesta a mai precizat că va depune plângere penală pentru că o parte dintre înregistrările care au apărut în spaţiul public au fost distorsionate, modificate, astfel încât să fie schimbat sensul a ceea ce spunea el.

 

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj FANATIK / Inscop
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai