X FACTOR 2020. „Girl power” anunţă Loredana şi Delia în noul sezon

X Factor 2020 revine săptămâna aceasta pe micile ecrane ale telespectatorilor, care urmăresc cu sufletul la gură cel mai mare show muzical din România. Jurații s-au pregătit temeinic pentru a descoperi noile talente. La 20 de ani distanță de la prima colaborare, Delia și Loredana se regăsesc la pupitrul de jurat X Factor, în cel de-al nouălea sezon, care va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.    
Romania TV
09 sept. 2020, 09:47
X FACTOR 2020.

X FACTOR 2020. Delia și Loredana, la pupitrul X Factor, la 20 de ani de la prima colaborare. Al nouălea sezon va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.

CHEFI LA CUŢITE 2020: Bunica Alexandrina i-a cucerit pe bucătari cu o ciorbă delicioasă. Ce jurat a luat amuleta

Cele două jurate X Factor au amintiri comune care datează încă din anul 2000, adică de la începutul carierei Deliei. „Cu Delia am colaborat chiar la începuturile ei, am descoperit-o și i-am scris primul cântec, dar de atunci și până acum doar sporadic ne-am revăzut. A fost un proiect pentru un brand foarte cunoscut la vremea respectivă, care încă există, și a fost un spot care a fost foarte difuzat timp de o lună, în fiecare zi, la aceeași oră, iar asta se întâmpla chiar cu o lună înainte de difuzarea primului videoclip N&D”, își amintește Loredana.

Videoclipul a fost realizat pentru promovarea campaniei „Un calculator, o șansă în plus în viitor”, inițiată în anul 2000. Programul își propunea să doteze gratuit cu calculatoare cât mai multe școli din România care aveau și laboratoare de informatică.

Iar dacă până acum a fost singura prezență feminină de la pupitrul juraților X Factor, Delia a văzut imediat un avantaj în sosirea Loredanei. „Cred că vom fi pe girl power, mereu am spus că la noi la masă este o singură femeie într-o bătălie a bărbaților și e nevoie de forțe zdravene, iar unde-s două, puterea crește!”, a spus Delia.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

Cum s-au pregătit jurații pentru noul sezon

X Factor România 2020 vine cu o serie de schimbări generate de pandemia de coronavirus, dar și pe plan organizațional. Masa juriului a suferit modificări, iar Carla’s Dream și Horia Brenciu au fost înlocuiți cu Loredana Groza și Florin Ristei. Fanii au fost în exataz când au aflat vestea și sunt nerăbdători să-i vadă pe noii membri ai juriului de anul acesta.

Și în rândul prezentatorilor au avut loc schimbări. Gazdele matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani”, Răzvan Simion și Dani Oțil revin în culisele X Factor pentru a-i cunoaște pe noii concurenți și a-i încuraja înainte să urce pe scenă. Cei doi prezentatori au făcut o pauză de la filmări sezonul trecut, unde Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin le-au ocupat locul.

Prezentatorii show-ului susțin că anul acesta lucrurile au funcționat mult mai diferit față de ceea ce știau ei că înseamnă audițiile X Factor. Cu toate acestea, atmosfera tensionată și emoțiile concurenților au fost resimțite la maxim, prin măștile de protecție obligatorii.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Câți bani a pierdut, de fapt, FCSB după înfrângerea cu Bologna. Suma este uriașă și îi asigura bugetul de transferuri lui Gigi Becali
Capital.ro
Românii care nu vor primi buletin cu cip. MAI va elibera vechiul tip de buletin doar acestor 5 categorii
Playtech.ro
Câte grade trebuie să aibă apa din calorifere. Factura scade cu 30%
Adevarul
Plătim asigurări de sănătate enorme, ba mai scoatem și bani în plus din buzunar. Cât cheltuim anual pentru servicii medicale suplimentare
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Momentul în care o mașină este strivită de un TIR scăpat de sub control, în localitatea Drăgușeni! Șoferul mașinii și pasagerul au murit PE LOC
Cancan.ro
Tragedie fără margini! Fiica unui celebru prezentator TV a murit la 19 ani
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Ajutor de stat pentru copii și pensionari. Ministrul Muncii anunță 4 miliarde de lei alocate din fonduri europene
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi