Joe Biden a vorbit la telefon cu Vladimir Putin şi i-a propus o întâlnire pe „teren neutru”. Întrevederea va avea loc în câteva luni

Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la nivel înalt într-o terţă ţară în următoarele luni pentru a clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia, a anunţat Casa Albă.
Daniel Spătaru
13 apr. 2021, 20:07
Joe Biden a vorbit la telefon cu Vladimir Putin şi i-a propus o întâlnire pe

Joe Biden a subliniat cu ocazia convorbirii cu Putin ‘angajamentul de neclintit’ al SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi şi-a exprimat ‘îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse în Crimeea ocupată şi la frontiera ucraineană’, chemând Rusiei să dezamorseze tensiunile, conform unui comunicat al Casei Albe.

Biden, potrivit comunicatului, a menţionat de asemenea că Statele Unite vor acţiona cu ‘fermitate’ pentru a-şi apăra interesele naţionale, ca răspuns la acţiunile Rusiei, cum ar fi intruziunile cibernetice sau ingerinţele electorale.

Cu toate acestea, preşedintele american a asigurat că doreşte ‘să clădească o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia, conform intereselor naţionale’, a adăugat Casa Albă, evocând necesitatea continuării ‘dialogului strategic’ cu privire la controlul armamentelor sau în probleme de securitate.

Citeşte şi Joe Biden a amuzat tot internetul! Liderul SUA a căzut de trei ori în câteva secunde, în timp ce urca spre Air Force One

El a propus un summit într-o ţară terţă în următoarele luni pentru a discuta o serie întreagă de subiecte„, a indicat Casa Albă, citată de CNN, fără să spună dacă preşedintele rus a acceptat oferta.

Această convorbire telefonică este prima între cei doi şefi de stat, după ce în urmă cu o lună Joe Biden, într-un interviu pentru ABC, întrebat dacă îl consideră pe Putin ‘criminal’, a răspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic între Moscova şi Washington, Rusia rechemându-şi ambasadorul din SUA pentru consultări.

Citeşte şi Joe Biden a stârnit un conflict diplomatic de proporţii prin ameninţările la adresa lui Vladimir Putin. Rusia şi-a rechemat de urgenţă ambasadorul de la Washington

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
Ultimele informații despre Ștefan Bană, fotbalistul căzut în depresie la 21 ani. Propunerea pe care i-a făcut-o Oțelul Galați. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii de mașini care au nevoie de acord de la asociația de proprietari, plus aviz de la specialiști. Cheltuielile nu se împart
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Un tată de 36 de ani și-a pierdut viața în Borșa, după ce a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina. Autoturismul a fost propulsat în balconul unei case
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Noua fraudă care îi vizează pe cei care locuiesc la bloc! Românii pot pierde într-o secundă toți banii din casă
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri