Nicuşor Dan: Gabriela Firea a oprit plata stimulentului pentru adulţii cu dizabilităţi. Cinism şi bătaie de joc până în ultima zi

Nicuşor Dan o acuză pe gabriela Firea că a oprit plata stimulentului financiar pentru adulţii cu dizabilităţi din Bucureşti. Noul edil al Capitalei spune că se va ocupa de rezolvarea problemei imediat ce va preluat oficial funcţia de primar. 
Romania TV
27 oct. 2020, 08:48
Nicuşor Dan: Gabriela Firea a oprit plata stimulentului pentru adulţii cu dizabilităţi. Cinism şi bătaie de joc până în ultima zi

„Gabriela Firea a oprit plata stimulentului financiar pentru adulții cu dizabilități din București. Adică a făcut exact ceea ce ne acuza pe noi, în mod mincinos, în timpul campaniei electorale! Cinism și bătaie de joc până în ultima zi de mandat – de asta au parte bucureștenii de la primarul general încă în funcție.
Imediat ce voi prelua oficial funcția de primar general, mă voi ocupa de rezolvarea acestei probleme, iar beneficiarii stimulentului financiar își vor primi banii la care au dreptul. Niciun beneficiar de plăți sociale nu va suferi din pricina incompetenței și batjocurii actualei conduceri a primăriei. În schimb, clienții politici ai PSD, oamenii înșurubați abuziv în funcții și beneficiarii de contracte politice vor da socoteală”, spune Nicuşor Dan pe pagina de Facebook. 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a municipiului Bucureşti a anunţat că în această lună plata stimulentului financiar, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată până la o dată ulterioară.  Plata stimulentului pentru copiii cu handicap va fi realizată vineri.

Nicuşor Dan a fost validat, luni, în funcţia de primar general al Capitalei. Primăria Capitalei a fost câştigată de Dan Nicuşor Daniel cu 42.78% din voturi, în timp ce Gabriela Firea a obţinut 37.97%.

Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce a fost validat primar general al Capitalei. „Începem să construim împreună noul Bucureşti”

Nicuşor Dan, noul primar general, a scris, luni, că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au luat „decizia firească de a respinge contestațiile pesediste total nejustificate”. Edilul a precizat că îşi va prelua oficial funcţia săptămâna aceasta.

„Curtea de Apel București a luat azi decizia firească de a respinge contestațiile pesediste total nejustificate privind alegerile locale de acum o lună și a validat mandatul de primar general al Capitalei, acordat de cetățeni.

În această săptămână, voi putea prelua oficial funcția și începem să construim împreună Noul București, adică să facem un oraș bun pentru oamenii cinstiți.

Le mulțumesc din nou bucureștenilor pentru încrederea exprimată la urne și pentru dorința de a aduce o schimbare în acest oraș vitregit de către o administrație incompetentă. Ne revedem la depunerea jurământului, iar apoi, zi de zi, în calitate de parteneri”, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi Nicuşor Dan: „Primarul în funcţie este cel ales în 2016. Până voi fi instalat, responsabilitatea pentru Bucureşti îi revine”

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Fiul controversatului Luciano Moggi a intervenit în România pentru a rezolva conflictul dintre Ioan Ovidiu Sabău și un jucător!
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Unde ninge în România în acest weekend. ANM anunță: Două județe intră sub Cod galben. Vreme instabilă până duminică dimineață
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Italianul care stă de 15 ani în România încă este șocat de țara noastră și de București
MediaFlux
Brusc vine vremea foarte rea. La ce să se aștepte românii
stirilekanald.ro
Biserică cuprinsă de flăcări, înainte de sărbători! Minune: Sfânta Evanghelie a fost SALVATĂ
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume