Sfinţii Constantin şi Elena 2021. Tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să faci în această zi ca să alungi duhurile rele şi să-ţi meargă bine în tot ce-ţi propui

Anual, pe 21 mai, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei care au pus bazele creştinismului. Acestei zile îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii, pe care credincioşii le respectă pentru a le merge bine, pentru a fi sănătoşi, pentru a avea bună înţelegere cu cei dragi şi pentru belşug.
Alina Costache
20 mai 2021, 20:54
Sfinţii Constantin şi Elena 2021. Tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să faci în această zi ca să alungi duhurile rele şi să-ţi meargă bine în tot ce-ţi propui

Sfinţii Constantin şi Elena 2021. Prin Edictul de la Milano, Împăratul Constantin a devenit un adevărat protector al creștinilor. În timpul domniei sale, s-au adoptat o mulţime de măsuri în favoarea Bisericii și în favoarea preoților. De numele Sfântului Împărat Constantin se leagă și Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Paștele să fie sărbătorit în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară, potrivit traditii-superstitii.ro

Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.

Sfinţii Constantin şi Elena 2021. Ce este bine să faci ca să alungi duhurile rele

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este considerată o sărbătoare a păsărilor de pădure, de aceea în popor este cunoscută şi sub denumirea de Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Există credinţa că, în această zi, păsările de pădure își învață puii să zboare.

Citeste si EXCLUSIV Interviu cu părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor”, despre pandemie şi vaccinare: „Frica e cea mai diabolică armă, dar şi cea mai mare formă de pedagogie” VIDEO

În această zi, nu este bine ca agricultorii să muncească, în caz contrar, pot avea parte de pagube imense aduse holdelor de păsările cerului;

În unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei. În popor, există credinţa că tot ce se seamănă după această zi este sortit uscării;

Podgorenii respectă această sfântă zi, în caz contrar existând credinţa că graurii le vor distruge strugurii;

În această zi, păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului;

Pentru a alunga duhurile rele și necurate, este bine ca femeile să tămâieze casa şi ograda și, totodată, să stropească cu aghiasmă;

Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui. Prin fumul focului sunt, apoi, trecute oile pentru a fi ferite de rele pe toată perioada în care vor sta la stână.

Citeste si EXCLUSIV Interviu cu preotul Constantin Necula: M-a marcat că am găsit oameni plecând într-o grabă impresionantă pe lumea cealaltă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT