Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 decembrie. Majorarea va fi de peste 7 la sută

Salariile bugetarilor vor fi reîntregite, urmând să crească, de la 1 decembrie, cu 7,4 la sută, potrivit prevederilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 19/2012 privind recuperarea reducerilor salariale din iunie 2010.
Romania TV
29 nov. 2012, 17:13
Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 decembrie. Majorarea va fi de peste 7 la sută

Lefurile bugetarilor au crescut, începând cu 1 iunie, cu opt la sută, Guvernul urmând să plătescă integral, începând cu 1 decembrie, remuneraţia angajaţilor din sistemul public la nivelul de la jumătatea anului 2010, anterior reducerii cu 25 la sută agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Bugetarii au mai beneficiat, de la începutul anului trecut, de o creştere salarială de 15 la sută, prima pentru revenirea la lefurile de la jumătatea lui 2010.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, respectiv cu opt la sută începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

„Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută, salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii„, prevede documentul.

Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleşi condiţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT