Ludovic Orban, despre scandalul intervenţiilor liberalilor pe lângă ministrul Drulă: „Mi se pare ciudat că stenograme din dosarul DNA privind directorul ARSVOM au apărut într-o publicaţie”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că i se pare "ciudat" că stenograme ale dosarului DNA în cazul directorului Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, au apărut în presă şi a precizat că dosarul nu-i vizează pe colegi de-ai săi.
George Russo
02 iul. 2021, 22:12
Ludovic Orban, despre scandalul intervenţiilor liberalilor pe lângă ministrul Drulă:

Orban a fost întrebat dacă îl afectează în vreun fel dosarul DNA în cazul lui Daniel Manole, în contextul în care au apărut stenograme cu lideri ai PNL care sunt dintre susţinătorii săi în cursa internă pentru preşedinţia PNL.

„Sub nicio formă. Deocamdată, este un dosar care nu-i vizează pe colegii mei. Nu ştiu cum de s-a întâmplat să fie puşi în aceeaşi oală cu alţii. În cazul de faţă, nu mi s-a părut nimic…, singurul lucru ciudat mi s-a părut că au apărut stenograme într-o publicaţie în care zic de stenogramele dintr-un dosar DNA. Cum stenogramele dintr-un dosar DNA ajung aşa în publicaţii?

Mi s-a părut ciudat că este pusă laolaltă o chestiune care vizează intervenţia unor oameni de afaceri cu discuţii care au fost făcute între ministrul Drulă şi doi colegi de-ai mei. Directorul Agenţiei de Salvare a Vieţilor pe Mare a fost în funcţie, nu l-a deranjat nimeni, şi-a putut desfăşura activitatea fără niciun fel de presiune. În ceea ce priveşte menţinerea directorului AFDJ, chiar a fost un director care şi-a făcut treaba.

Ludovic Orban: „Când a fost începută urmărirea penală împotriva unui coleg de-al meu, decizia a fost de suspendare până la judecată”

Opinia mea este clară, noi am scris în programul de guvernare că trebuie să organizăm procedura de selectare a administratorilor şi managerilor pe baza OUG 109 privind managementul corporativ. Asta trebuie să facă toţi miniştrii care au companii în subordine. În ceea ce priveşte interimatele până la care sunt numiţi, trebuie să se analizeze”, a afirmat Ludovic Orban înainte de a participa la Conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Sector 5.

El a arătat că numirile în timpul mandatului său de premier au fost făcute în conformitate cu legea, după criterii de performanţă, de profesionalism, de capacitate de a conduce o instituţie.

„Când a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată un coleg de-al meu, decizia luată a fost de suspendare (n.r. – din partid) până la judecată”, a spus Orban.

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat, miercuri, DNA. El a fost revocat din funcţie joi. Ministerul Transporturilor a precizat că achiziţiile de nave ale ARSVOM, la care se face referire în comunicatul DNA, au fost încheiate în anii trecuţi.

Citeşte şi: Nicuşor Dan impune măsuri draconice în Primăria Bucureşti, ignorând chiar şi justificările medicale: „Masca de protecţie este OBLIGATORIE. Nu vor fi acceptate motive de orice natură, ca „îmi curge sânge din nas”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Mașinile second-hand din străinătate, mai periculoase decât cele folosite doar în România. Mărcile cu cele mai mari probleme
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?