Secţia de procurori a CSM îi răspunde lui Ciolacu, după acuzele liderului PSD privind dosarul alegerilor de la sectorul 1: „Afirmaţiile de această natură crează presiune asupra procurorului”

Procurorii din CSM reacţionează, printr-un comunicat, după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că justiţia nu îşi face datoria în privinţa dosarului ăn care este implicat primarul sectorului 1, Clotilde Armand.
George Russo
26 aug. 2021, 16:36
Secţia de procurori a CSM îi răspunde lui Ciolacu, după acuzele liderului PSD privind dosarul alegerilor de la sectorul 1:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii consideră că afirmaţiile preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, în legătură cu soluţionarea dosarului privind alegerile locale din Sectorul 1 al Capitalei sunt de natură să creeze o „presiune” asupra procurorului care instrumentează acest caz.

Secţia pentru procurori a CSM precizează, joi, într-un comunicat transmis Agerpres, că a luat act „cu îngrijorare” de declaraţiile lui Marcel Ciolacu potrivit cărora „Justiţia nu îşi face datoria în privinţa primarului Sectorului 1” şi „nu mai are rost să mai aşteptăm de la vreun magistrat vreo decizie”.

„Afirmaţii de această natură, făcute de un om politic, în contextul existenţei unei anchete penale în desfăşurare pe rolul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, sunt de natură să afecteze procesul de soluţionare a dosarului, să creeze o presiune asupra procurorului care îl instrumentează în prezent şi să afecteze încrederea publicului în actul de justiţie, acreditându-se ideea existenţei unor interese politice în soluţionarea cauzei”, arată sursa citată.

Secţia reaminteşte apelurile repetate ale Consiliului Superior al Magistraturii privind necesitatea ponderării discursului public care vizează activitatea organelor judiciare, astfel încât să nu fie afectate independenţa, imparţialitatea şi autoritatea acestora.

Marcel Ciolacu anunţă acord cu Pro România şi ALDE: „Ne unim forţele, dacă justiţia nu îşi face datoria”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat miercuri seară că PSD va semna un „acord politic” cu mai multe formaţiuni care au participat la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei. El reclamă că „justiţia nu îşi face datoria şi nu îi cheamă măcar la audieri” pe primarul Clotilde Armand şi pe cei care sunt acuzaţi că ar fi fraudat alegerile pentru primăria acestui sector.

Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri seară, că Pro România, PPUSL şi ALDE se alătură demersului PSD de a strânge semnături în vederea organizării unui referendum de demitere a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, el menţionând că aşteaptă răspuns în această privinţă din partea PER.

„Semnăm cu toţii un acord politic săptămâna aceasta să ne unim forţele pentru a strânge… dacă nimeni nu…. justiţia nu îşi face datoria şi nu îi cheamă măcar la audieri pe membrii familiei, pe angajaţii care mergeau prin clădirea Biroului Electoral de sector şi pe dânsa (pe primarul Clotilde Armand – n.r.), că nu are nicio imunitate”, a declarat Ciolacu, miercuri seară, la România Tv.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu despre proiectul România Educată: „Țara noastră are o rată de analfabetizare de două ori mai ridicată decât în U.E”

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cele patru zodii care dau de noroc și bani în perioada următoare. Astrele pregătesc pentru ele transformări majore
Capital.ro
Călin Georgescu, scos complet din joc cu un plan simplu. Florin Călinescu: Ca la dosarele lui Ion Iliescu
Playtech.ro
Simulare salariu net 2025: cât îți ia statul prin CAS și CASS
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
De când se pot înscrie persoanele fizice în Programul "Rabla". Care este valoarea ecotichetelor acordate
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor