Ludovic Orban: „Luni vom avea discuţia decisivă pentru a stabili forma finală a legii consumatorului vulnerabil”

Președintele PNL Ludovic Orban a precizat că la începutul săptămânii viitoare coaliția va avea o discuție decisivă pentru a stabili forma finală a Legii consumatorului vulnerabil. La întrevedere, spune el, vor participa și miniștrii Energiei și Muncii, Virgil Popescu și Raluca Turcan.
George Russo
31 aug. 2021, 11:51
Ludovic Orban:

Situația de pe piața energiei este abordată și într-o ședință programată pentru marți, ora 13, la Palatul Victoria, la care participă premierul, miniștrii Energiei și Muncii, respectiv reprezentanți ai instituțiilor din sector și ai Consiliului Concurenței.

„Trebuie gândite măsuri de sprijin pentru consumatorul casnic. Avem în dezbatere la Parlament şi chiar am discutat astăzi în coaliţie, luni vom avea discuţia decisivă, la care vor participa ministrul Energiei şi ministrul Muncii, pentru a stabili forma finală a legii consumatorului vulnerabil. Prin intermediul acestei legi, familiile cu venituri mai mici vor beneficia de o sumă de bani pentru a-şi achita factura în funcţie de venit pentru gaz, pentru energie electrică”, a declarat liderul liberalilor, luni seară, la TVR 1.

El spunea săptămâna trecută că adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil este prioritară la startul noii sesiuni parlamentare.

Ludovic Orban: „Legea consumatorului vulnerabil este prioritate zero”

„În ceea ce priveşte consumatorul captiv, consumatorul casnic, avem ca prioritate zero, la debutul Parlamentului, adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil , care prevede posibilitatea de a sprijini familiile cu venituri mai mici în plata unei părţi din factura la energia electrică şi din factura la gaze. De asemenea, pregătim noi scheme de ajutor de stat pentru companiile energofage pentru care s-a plătit în proporţie de 16% din cuantumul certificatelor de CO2, au fost finanţate companiile care au un cost foarte mare cu energia.

De asemenea, pregătim un pachet pe scheme de ajutor de stat de minimis pentru IMM-uri, pentru a-i ajuta în reducerea costurilor cu energia electrică. Avem o întreagă paletă de măsuri”, afirma președintele PNL, în 22 august.

Citeşte şi: SONDAJ Care sunt miniştrii în care românii au cea mai mare încredere. Florin Cîţu, pe un loc surprinzător

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un cântăreț de 22 de ani! CJ Beach și-a pierdut viața la scurt timp după ce urcat pe scenă
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT